MUTARE SURPRIZĂ în cazul Oltchim: Statul preia Arpechim de la Petrom!
OLTCHIM. Ministerul Economiei şi Petrom s-ar fi înţeles pe transferul rafinăriei Arpechim Piteşti la stat, pe o sumă simbolică, iar Ordonanţa de Urgenţă ce ar legifera înţelegerea ar trebui să apară „azi-mâine”, au declarat, pentru Economica.net, surse apropiate discuţiilor.
„Arpechim va trece la stat „as it is” şi tot aşa va fi vândută viitorului cumpărator al Oltchim. Trece cu activ şi cu pasiv. Iar contractul pentru cumpărarea Oltchim va fi semnat concomitent cu contractul de vânzare al Arpechim”, au spus sursele.
Potrivit acestora, suma la care se va face transferul este simbolică. Nu suma ar fi importantă pentru cele două părţi, ci preluarea obligaţiilor de mediu, ce se ridică la circa 250 de milioane de euro. Petrom vrea să scape de aceste investiţii obligatorii, nici statul nu poate să le facă, aşa că acestea ar urma să cadă în sarcina viitorului proprietar al angrenajului Oltchim-Arpechim.
Având în vedere dimensiunea acestor obligaţii şi faptul că transferul este deja perfectat, este de aştptat ca statul să aibă deja o înţelegere preliminară cu unul dintre cei doi investitori interesaţi, pentru că este greu de crezut că ar fi acceptat să preia o asemenea povară precum Arpechim.
Există doar doi investitori interesaţi de Oltchim – Arpechim. Unul este fondul de investiţii românesc SIF Transilvania, iar cel de-al doilea este consorţiul chinezesc Baota Petrochemical Group – Junlun Petroleum. Aceştia nu au participat la licitaţia din urmă cu două săptămâni, ci au solicitat amânarea termenului de privatizare a combinatului, tocmai pentru ca statul să poată perfecta transferul rafinăriei Arpechim.
realitatea.net