A fost semnat Contractul de Lucrări „– Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Balceşti “– CL11
Uniunea Europeană, prin Fondul de Coeziune, confinanţează proiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Vâlcea”, realizat în cadrul Contractului de Finanţare nr.: 122765/24.10.2011. Bugetul alocat acestui proiect este de 395.637.618 lei fără TVA, din care 77,81% reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă Uniunea Europeană, 11,90% reprezintă contribuţie nerambursabila Buget de Stat, 1,83% reprezintă contribuţie Buget Local şi 8,46% reprezintă contribuţie Operator Regional (S.C. APAVIL S.A. Vâlcea).
În cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Vâlcea”, a fost semnat contractul de lucrări, „– Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Bălceşti “– CL11 în data de 02.04.2014.
Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise, cu respectarea prevederilor legislaţiei române în domeniu,
firmei S.C Hidroconstructia S.A, în timp ce S.C. APAVIL S.A. Vâlcea are calitatea de Autoritate Contractantă/Beneficiar. Valoarea contractului este de 19 695 136,05lei fără T.V.A., din care valoarea eventualelor cheltuielilor diverse şi neprevazute, fără TVA, este în cuantum de :1 774 175,13 lei adica 9,90 % din valoarea estimata a contractului.Schema de finanţare fiind cea menţionată mai sus.
În cadrul contractului se vor realiza următoarele activităţi:
Sistemul de alimentare cu apă:
- Extinderea reţelei de alimentare cu apă cu 6.777 m;
- Convertizor de frecvenţă pentru staţia de pompare existentă.
Canalizare:
- Reabilitare reţea de canalizare în lungime totală de 1.064 m;
- Extindere reţea de canalizare în lungime totală de 14.503 m.
- Staţii de pompare ape uzate – 7 buc
Scopul proiectului constă în reabilitarea şi extinderea sistemelor de alimentare cu apă şi tratare şi a sistemelor de colectare şi tratare a apelor uzate în scopul de a îndeplini obligaţiile de conformitate din Tratatul de Aderare şi obiectivele Programului Operaţional Sectorial de Mediu.
Proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune