|sâmbătă, aprilie 20, 2024
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 14.04.2014 

soparla-cu-volanas

• Fostul senator Nicolae Pătru intenționează să-și vândă proprietatea situată în buricul municipiului Râmnicu Vâlcea din apropierea clădirii Finanțelor Publice. Imobilele dărăpănate ale lui Pătru au fost vizitate duminica aceasta de un grup de invesitori chinezi, care s-au arătat interesați de achiziționare. Fostul parlamentar al Partidului România Mare a cam ajuns la fundul sacului…

• Din ce în ce mai mulți preoți și enoriași condamnă atitudinea dictatorială a episcopului vicar Emilian Lovișteanul. Ultimele măsuri adoptate de „Loveleștean“ sunt de-a dreptul strigătoare la cer și abuzive: starețul Varsanufie de la Mânăstirea Pătrunsa a fost exilat la Mânăstirea Stănișoara, om de serviciu la grajduri, iar starețul Galaction Zelic de la Manastirea Lacul Frumos din Vlădești a fost și el pedepsit de vicarul cu veleități de dictator. Din ce în ce mai multe fețe bisericești susțin că Emilian Lovișteanul a instaurat un regim al terorii în interiorul Arhiepiscopiei Râmnicului!

• Noul inspector-şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vâlcea, comisarul Nicolae Sărdărescu, anunţă, potrivit adevarul.ro, că unii dintre poliţiştii aflaţi în fruntea unor servicii vor fi schimbaţi în următoarea perioadă. Activitatea celor peste 1000 de angajaţi din cadrul IPJ va fi evaluată până la sfârşitul lunii aprilie. Printre cei vizaţi se numără şi câţiva dintre şefii unor secţii de poliţie din judeţ. În cazul în care vor obţine rezultate slabe şi în timpul evaluării, aceştia urmează să fie destituiţi. Nici şefii de servicii din IPJ nu vor scăpa nesancţionaţi, chiar dacă unii dintre ei au fost numiţi în funcţii în urma susţinerii unor concursuri. Potrivit lui Nicolae Sărdărescu, printre compartimentele care nu au funcţionat foarte bine până acum s-a numărat Serviciul Poliţiei Rutiere.

• Fostul director de la societatea Univers SA Vâlcea, „globe-trotterul” Răzvan Buzatu, este obligat de instanţă să plătească despăgubiri de peste 750 milioane lei vechi către firma unde a fost angajat. Sentinţa instanţei este definitivă, drept pentru care executorul judecătoresc a trecut la punerea sechestrului asigurator. Reamintim că Răzvan Buzatu, fiul baronului de la SIF Oltenia, a fost în mai multe excursii de lux prin destinaţii exotice (cu un grup de prieteni), totul plătit… din banii societăţii Univers SA.

• Dacă o echipă a Curţii de Conturi va trece cândva pragul Primăriei Voineasa va avea mari surprize…. În ultimii doi ani, primarul Gigi „Bachus” Stanciu a transportat zilnic cu microbuzul şcolar mai mulţi elevi din Malaia la Voineasa şi retur, însă gestul este abuziv întrucât nu există un temei legal pentru a efectua cheltuieli din bugetul local (pentru deplasarea microbuzului) în vederea susţinerii unei activităţi pe teritoriul… altei unităţi administrativ-teritoriale.

• Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat decretul privind eliberarea din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi numirea în funcţia de judecător la Judecătoria Brezoi a doamnei Gilda Cristina Dancu. Chiar dacă parchetele din Râmnicu Vâlcea şi Piteşti au avizat favorabil propunerea, Curtea de Apel Piteşti şi-a exprimat dezacordul în scris faţă de numirea doamnei Gilda Cristina Dancu la Judecătoria Brezoi, fără a motiva decizia.

Leave a Response