|vineri, aprilie 19, 2024
  • Follow Us!

Polițiștii vâlceni, în RĂZBOI CU MAFIA PEȘTELUI! 

FOTO  1

La data de 11 aprilie a.c., poliţişti din cadrul I.P.J. Vâlcea – S.O.P. – Biroul pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, împreună cu cei  din cadrul Postului de Poliţie Galicea, au organizat şi desfăşurat activităţi de apărare a patrimoniului piscicol, a integrităţii acestuia şi combaterea faptelor în legătură cu producerea, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte şi protecţia mediului înconjurător, în zona Rm. Vâlcea – Băbeni – Galicea – Ioneşti – Drăgăşani.

Cu această ocazie au fost constatate 5 infracţiuni prevăzute şi pedepsite de OUG 23/2008, aplicate 2 sancţiuni contravenţionale în valoare de 600 lei.

De asemenea au fost confiscate  mai multe bunuri, respectiv 1 barcă pneumatică, 25 kg peşte, specia caras, 5 undiţe şi 7 plase monofilament, diferite dimensiuni.

Astfel, B. Dumitru, de 39 ani, din comuna  Galicea, V. Nicolae, de 28 de ani, din com. Olanu,  T. Marin, de 19 ani, din com. Olanu, C. Mihail, de 41 de ani, din oraşul Băbeni, au fost depistaţi pescuind pe râul Olt – Galicea, utilizând unelte interzise, respectiv plase monofilament.

În dimineaţa zilei de 12 aprilie a.c., în desfăşurarea activităţilor de prevenire a braconajului piscicol în perioada de prohibiţie, poliţiştii din cadrul P.P. Dăeşti i Secţiei 1 poliţie rurală Rm. Vâlcea, au identificat 3 persoane care descărcau dintr-o barcă mai mulţi saci în care se aflau  plase monofilare şi peşte.

La vederea echipajului de poliţie aceştia au reîncărcat sacii în barcă, încercând să fugă  cu ajutorul acesteia pe râul Olt.

Pentru prinderea acestora,  s-a folosit armamentul din dotare, fiind trase 3 focuri în plan vertical şi unul în plan orizontal  spre barcă, lovind-o. S-a reuşit prinderea lui C. Marian şi identificarea celorlalţi doi, B. Vasile, de 24 de ani şi D. Cătălin, de 24 de ani, toţi din com. Dăeşti.

Cei trei au fost conduşi la sediul poliţiei pentru cercetării. În urma obţinerii autorizaţiei de percheziţie domiciliară, poliţiştii au verificat locuinţa lui B. Vasile, unde au fost identificaţi 10 saci cu plase monofilament şi plurifilament, în lungime totală de 2,7 km, peşte specia caras şi o barcă pneumatică folosită la pescuit.

A fost întocmit dosar de cercetare penală faţă de cele 3 persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj piscicol.

Astfel, au fost confiscate 60  de kg de peşte şi plasă monofilament şi plurifilament, în lungime totală de 4700 m.

Leave a Response