|joi, noiembrie 26, 2020
  • Follow Us!

Răspuns al senatorului Dan Nițu către Primăria Râmnicu-Vâlcea 

dan-nitu-manager-general-damila

Ca urmare a declaraţiilor Primăriei Râmnicu-Vâlcea, referitoare la impedimentele care ar fi dus la imposibilitatea accesării Programului Operaţional Regional, Domeniul major de intervenţie 3.4, şi, deci, la nerezolvarea situaţiei de la Liceul Tehnologic „Căpitan Nicolae Pleşoianu”, apărute în presa locală în data de 15 aprilie 2014, senatorul Dan Niţu face următoarele precizări:

Primăria a invocat litigiul dintre Municipiul Râmnicu-Vâlcea şi firma de construcţii SC Electrical Business Center SRL, însă, conform reglementărilor aferente acestei linii de finanţare, acest litigiu nu duce la pierderea eligibilităţii Primăriei în accesarea acestor fonduri. Din acest punct de vedere, Primăria Râmnicu-Vâlcea ar fi putut primi finanţarea fără probleme.

Cu privire la ajustarea valorilor contractelor cu indicele de inflaţie, anunţ Primăria Râmnicului că, încadrul acestei linii de finanţare, valorile contractelor pot fi ajustate atât cu indicele de inflaţie, cât şi cu TVA-ul modificat, de la 19%, la 24%. Mai mult, diferenţele dintre vechile şi noile sume nu vor fi asigurate de beneficiar, ci vor fi acoperite din fonduri europene, fiind considerate cheltuieli eligibile în cadrul acestei linii de finanţare.

Aceste clarificări puteau fi obţinute de Primăria Râmnicu-Vâlcea prin participarea la seminarul de pregătire a cererilor de finanţare pe DMI 3.4, organizat de ADR Sud-Vest Oltenia în 28 martie, eveniment despre care i-am informat şi eu. Mai simplu, puteau obţine aceste informaţii printr-un telefon ori e-mail către această instituţie. Aşadar, îmi menţin părerea că Primăria Râmnicu-Vâlcea nu a depus toate eforturile pentru accesarea acestei linii de finanţare. Din păcate, vor trece ani de zile până la remedierea situaţiei de la Liceul Tehnologic „Căpitan Nicolae Pleşoianu”.

 

 

Leave a Response