|joi, noiembrie 26, 2020
  • Follow Us!

În atenția ANI! Familia bugetară Voicescu din Fârtățești cheltuie MILIARDE ȘI MILIARDE de lei! 

voicescu_sofer

Primarul pesedist din comuna Fârtățești, Nicolae Voicescu, deține o avere impresionantă, pe care nu credem că o poate justifica legal. Pe surse am aflat că Agenția Națională de Integritate l-a băgat sub lupă pe Voicescu. Inspectorii de integritate au fost sesizați cu privire la recentele achiziții imobiliare ale familiei Voicescu. Trebuie spus că, pentru „a nu bătea la ochi“, primarul din Fârtățești l-a băgat la înaintare, în anumite tranzacții, pe fiul său – Alin Voicescu, ajuns mare director la Agenția pentru Protecția Mediului, urmare a presiunilor exercitate de tatăl său asupra președintelui PSD Vâlcea, Ion Cîlea. În atenția ANI a intrat și recenta afacere a familiei Voicescu, care a cumparat casa părintească a unui fost prefect de Vâlcea, împreună cu terenul aferent, situată în centrul civic al comunei Fârtățești. Prețul tranzacției a fost de două miliarde lei vechi, sumă pe care Voicescu Junior a economisit-o, probabil, din salariul de bugetar. Și marmota învelea ciocolata în staniol! Este foarte limpede că banii provin de la tăticul cel descurcăreț, cel aflat cu mâna în butoiul cu „miere“ publică! Casa este modestă și destul de veche, dar terenul este foarte valoros și a reprezentat adevărata miză. Intenția cumpărătorului este de a-și ridica o vilă impunătoare în buricul localității. În grandomania sa Voicescu Senior și-a expus fiul, iar cei doi vor fi controlați „la pachet“ de autoritățile competente. Interesant este că averea primarului Nicolae Voicescu din Fârtățești a crescut în același timp cu numărul de lucrări publice executate de diferite firme de construcții în localitate. Vom reveni cu amănunte!

Tiberiu Pîrnău 

 

One Response to În atenția ANI! Familia bugetară Voicescu din Fârtățești cheltuie MILIARDE ȘI MILIARDE de lei!

  1. Otilia

    De ce nu faceti cate o sesizare la ANI si la DNA ?

     

Leave a Response