„România prosperă prin industrie”, dezbatere organizată de PDL
Luni, 28 aprilie 2014, începând cu ora 17:30, la Grand Hotel Sofianu va avea loc o dezbatere tehnică centrată pe soluții pentru reindustrializarea României, în cadrul evenimentului „România prosperă prin industrie”, organizat de Guvernul Alternativă al PDL și Fundația Konrad Adenauer.
La întâlnire vor participa premierul Guvernului Alternativă al PDL, Cătălin Predoiu, membrii din Guvernul Alternativă: Gheorghe Ialomițeanu, Andreea Paul, preşedintele PDL Vâlcea, Romulus Bulacu, preşedintele Comisiei pentru Economie, Finanţe, Fonduri Europene şi Mediul de Afaceri, Anuţa Handolescu, preşedintele Organizaţiei Judeţene a Oamenilor de Afaceri, Grigore Crăciunescu, vicepreşedintele departamentului pentru Politici economice, Mediul de Afaceri şi Fonduri Europene, Crăciun Gheorghe şi reprezentanţi ai mediului de afaceri.
Întâlnirea va fi moderată de Andreea Paul, coordonatorul pe probleme economice din Guvernul Alternativă.
Obiectivul declarat al întâlnirii este acela de a se identifica problemele cu care mediul de afaceri vâlcean se confruntă, soluţiile la aceste probleme și modul în care Partidul Democrat Liberal le poate promova și susţine.