Maria Buză, cetăţean de onoare al oraşului Horezu
Cunoscuta actriţă Maria Buză va deveni cetăţean de onoare al oraşului Horezu, se arată într-un comunicat al Primăriei din localitate.
Vedeta a fost prezentă vineri în Lunca Romanilor din oraşul Horezu, unde a avut loc cea de-a X-a ediţie a Târgului Popular de „Izvorul Tămăduirii”.
La evenimentul organizat de Consiliul local şi Primăria oraşului Horezu, Asociaţia „Depresiunea Horezu” şi Casa de Cultură „Constantin Brâncoveanu”, au participat peste 1500 de locuitori din Horezu şi localităţile învecinate, meşteri populari, turişti, reprezentanţi ai presei şi ai unor instituţii judeţene.
Maria Buză împreună cu soţul său, violonistul, George Pătraşcu, au încântat publicul cu un recital de excepţie. În mijlocul publicului, desculţă, „să simt acest pământ sub picioare”, după cum a spus, s-a prins în horă alături de săteni, i-a îmbrăţişat şi a cântat împreună cu ei.
La finalul recitalului, primarul localităţii, Ilie Fârtat, în aplauzele publicului prezent, a propus ca, actriţa, Maria Buză, să fie numită „ambasadorul oraşului Horezu la Bucureşti”, iar cu ocazia Zilelor oraşului Horezu din septembrie, prin hotărâre a Consiliului local să primească titlul de „Cetăţean de onoare”. Aceasta a acceptat cu plăcere şi a promis că va promova valorile culturale şi tradiţiile acestor locuri, oriunde s-ar afla.