|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Teatrul Municipal Ariel prezintă: „Tragedia lui RICHARD al-III-lea“ 

teatru ariel

Teatrul Municipal Ariel aduce în Râmnicu Valcea, la sala Cinema Geo Saizescu, luni, in data de 28 aprilie 2014 , ora 19:00, un spectacol unic, Tragedia lui  RICHARD al-III-lea, realizat de Abrahamse & Meyer Productions în colaborare cu National Arts Festival, Grahamstown – Africa de Sud (acest eveniment cultural face parte din cadrul Festivalului Shakespeare – Craiova). Piesa clasica este in regia lui Fred Abrahamse, iar  publicul are ocazia de a vedea pe scenă trei actori în remarcabili.

După ani de război civil între casele regale York şi Lancaster, Regele Edward al IV-lea se află pe tron. Fratele său cel mai mic, Richard, Duce de Gloucester urzeşte să devină rege. Mai întâi face să fie ucis fratele său Clarence, iar apoi o seduce şi se căsătoreşte cu Lady Anne, nora decedatului şi asasinatului Rege Henry al VI-lea. Când Regele Edward al IV-lea moare de cauze naturale, Richard – ajutat de vărul său, Ducele de Buckingham – complotează să îi urmeze la tron. Regina Elisabeta, văduva lui Edward al IV-lea, îl suspectează pe Richard şi i se dovedesc temerile atunci când fraţii ei Rivers şi Grey sunt executaţi. Mai apoi, Richard îi întemniţează în Turnul Londrei pe cei doi fii ai Elisabetei, îi declară bastarzi şi capturează tronul. Odată încoronat, Richard ordonă execuţiile celor doi tineri prinţi. Henry Tudor, Conte de Richmond, urmaş al Casei Lancaster, se pregăteşte să invadeze Anglia. În noaptea dinaintea bătăliei Richard este bântuit de fantomele tuturor victimelor sale; a doua zi, este omorât în bătălie la Bosworth Field. Richmond devine Henry al VII-lea şi se căsătoreşte cu Elisabeta de York, reunind în sfârşit casele Lancaster şi York, şi încheind astfel Războiul Rozelor.  Durata: 2 ore 20 minute (cu 15 minute interval / pauză).

Recenziile de specialitate au  redat un feedback pozitiv :  „O interpretare curajoasă a Tragediei lui Richard al III-lea de Shakespeare, ce sparge limite… De ultimă oră şi conceput cu îndrăzneală, acesta este Shakespeare al zilelor noastre. Rămânând fidelă textului original, această punere în scenă ar trebui să atragă un nou public însetat de a vedea texte clasice însufleţite cu atâta etalare inovatoare.”Christina Kennedy, Business Day

Biletele se pot achiziţiona de la Agenţia de bilete „ Teatrul Municipal Ariel”, situata langa Casa de Moda din centrul orasului. Informații și rezervări la numerele de telefon: Agenția de bilete0371 026 666.

Leave a Response