|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Ion de la CAZICOM rade licitațiile din județ! În cârca lui s-au urcat și austriecii de la STRABAG! 

cazan lucrare Vaideeni

Stima noatră și mândria! Ion de la CAZICOM rade licitațiile din județ! În cârca lui s-au urcat și austriecii de la STRABAG!

La începutul acestei săptămâni, la Vaideeni, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a semnat contractul de execuţie lucrări la obiectivul de investiţii „Reabilitare şi modernizare a DJ 665 limită judeţul Gorj – Mariţa – Izvorul Rece – Vaideeni – Horezu” cu firmele CAZICOM şi Strabag. Acest proiect este finanţat în mare parte prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 şi are o valoare totală de circa 12 milioane de euro. Contribuţia Consiliului Judeţean Vâlcea este de 220.000 euro. Durata de execuţie a lucrărilor este de 18 luni, termenul de finalizare fiind luna octombrie 2015. Capacităţile fizice ale`drumului DJ 665 care va fi modernizat şi asfaltat sunt următoarele: lungimea drumului care va fi modernizat este de 15,63 kilometri; platforma drumului de 8 metri; lăţime parte carosabilă de 6 metri; şanţuri pereate (betonate) pe o lungime de 21,3 kilometri; rigole carosabile pe o lungime de 2,6 kilometri; ziduri de sprijin pe o lungime de 180 metri; 20 podeţe dalate de circa 4 metri lungime; 31 de podeţe tubulare; 320 podeţe tubulare de intrare în curţi; reabilitarea a două poduri peste Cerna şi Mariţa, de 16 metri respectiv 26 metri. Sistemul rutier va fi compus din: 25 cm strat fundaţie din balast; 15 cm strat de balast stabilizat cu ciment; 8 cm strat de legătură de rezistenţă – BAD 24; 4 cm strat de uzură – BA 16; marcaje plus semnalizare rutieră. Proiectul a fost conceput, elaborat şi realizat de către Consiliul Judeţean Vâlcea şi finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 2, Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi ocale, Domeniul Major de Intervenţie 2.1.

La sfârşitul anului trecut, primarul din Olăneşti, Sorin Vasilache, a semnat contractul privind execuţia lucrărilor cuprinse în proiectul de reabilitare a infrastructurii rutiere din Băile Olăneşti, a cărui valoare este de 5 milioane de euro. Social-democratul a anunţat că investiţiile vor fi executate de firma Strabag, în parteneriat cu CAZICOM SRL. Punctul forte din cadrul proiectului îl reprezintă modernizarea a 23 de străzi din Băile Olăneşti, pe o lungime totală de 8,6 kilometri, precum şi reabilitarea a şase kilometri din reţelele de alimentare cu apă şi canalizare. „De asemenea, tot cu fonduri de la UE, firmele Strabag şi Cazicom vor mai moderniza două parcuri, situate lângă străzile „Băilor” şi „1 Decembrie”. Lucrările de modernizare implică dotarea spaţiilor verzi cu mobilier urban (bănci, mese de şah, de tenis), montarea de stâlpi de iluminat, înfrumuseţarea aleilor pietonale, fântâni arteziene etc. Se va mai realiza o pasarelă pietonală peste râul Olăneşti. Nu în ultimul rând, vom introduce semafoare în marile intersecţii din staţiune”, a declarat social-democratul Sorin Vasilache.

Tot anul trecut, firma CAZICOM SRL, administrată de Ion Cazan, a câştigat licitaţia publică privind introducerea a 20 de kilometri de reţea de alimentare cu apă în comuna Muereasca. Lucrarea are o valoare de execuţie de 5,4 milioane RON şi va fi finanţată de Guvern. În urmă cu câteva săptămâni, primarul Ion Ungureanu a primit o parte din bani, iar în aceste zile va demara efectiv lucrarea. „M-am zbătut aproape doi ani ca să obţin aprobarea pentru reţeaua de alimentare. Această investiţie este extrem de necesară, deoarece Muereasca se numără printre localităţile vâlcene cele mai afectate de lipsa apei. Este o situaţie disperată la noi. Numai printr-un sistem public de alimentare cu apă vom rezolva această problemă”, a spus primarul Ion Ungureanu.

Foto: Arena Valceana

Leave a Response