Deputatul Constantin Rădulescu în CARAVANA CELOR TREI TRANDAFIRI !
Pentru că iată , trăim ,, zile de campanie ,, Preşedintele executiv al PSD Vâlcea, deputatul Constantin Rădulescu a intrat cum s-ar spune în dispozitiv şi împreună cu mai mulţi colegi pesedişti lansează un nou brand de campanie : ,, Caravana celor trei trandafiri !,,
Această caravană este alcătuită dintr-un grup numeros de tineri şi seniori care se deplasează în diferite zone ale judeţului pentru acţiuni specifice campaniilor electorale.
,, Sunt foarte bucuros că am găsit această formulă în care desfăşurăm acţiuni politice în perioada campaniei electorale şi îmi exprim întreaga satisfacţie şi mulţumire că reuşim să strângem foarte mulţi colegi şi noi, dar şi veterani ai campaniilor electorale. Mergem în teren, discutăm cu oamenii, le explicăm de ce merită să aibă încredere în cei trei trandafiri şi de ce este foarte important ca grupul socialiştilor europeni să fie majoritar în Parlamentul European. Suntem primiţi cu simpatie, ne notăm toate problemele care ne sunt sesizate, întrucât este foarte important să le arătăm oamenilor că ceea ce facem, facem până la urmă în sprijinul lor !,, – declaraţie deputat Constantin Rădulescu.
Preşedintele executiv al PSD Vâlcea a comandat un ,, echipament special,, pentru cei care fac parte din CARAVANA CELOR TREI TRANDAFIRI.
,, Mi-am dorit foarte tare să avem o imagine unitară, aşa că am comandat şepci, tricouri, veste pe care am văzut că toţi colegii mei le poartă cu mare plăcere, pentru că pe lângă materialele specifice de publicitate electorală este nevoie ca acest grup să ofere o imagine unitară şi de forţă !,, – declaraţie Preşedinte executiv PSD Vâlcea Constantin Rădulescu.
La fiecare deplasare Caravana celor trei trandafiri parcurge minim cinci localităţi, astfel încât până la sfârşitul campaniei electorale să treacă prin toate localităţile din judeţul Vâlcea.