Constantin Rădulescu: PSD ESTE SUSŢINUT DE OAMENII OBIŞNUIŢI !
Preşedintele Executiv al PSD Vâlcea, deputatul Constantin Rădulescu spune că :
,, M-am întâlnit în această campanie cu sute poate chiar mii de oameni. Am discutat despre multe lucruri, mi s-au spus foarte multe lucruri şi aşa cum am făcut până acum, am deja o agendă plină care aşteaptă răspunsuri punctuale la problemele lor.
Poate că aşa ar trebui să procedăm noi aleşii locali, judeţeni, naţionali şi birourile noastre să fie efectiv la porţile şi uşile oamenilor.
Au fost şi sunt întrebări grele la care din păcate încă nu putem răspunde cum este cea legată de Oltchim ( şi aici îmi pun toate speranţele să primim lucruri certe pentru că oamenii şi-au pierdut răbdarea ) sau legate de plecarea tinerilor din ţară.
Şi totuşi am văzut în această perioadă că PSD este susţinut de oamenii obişnuiţi, pentru că guvernarea Ponta i-a ajutat direct pe aceşti oameni după preluarea guvernării. Noi suntem aproape de pensionari, muncitori, militari, tineri, deoarece venim cu măsuri prin care îi sprijinim pe aceştia. Românii au ocazia la alegerile din 25 mai să le arate că nu au uitat ce au făcut Băsescu-Udrea-Boc la guvernare:
– În timp ce guvernarea lor a taiat salarii cu 25%, noi am dat înapoi oamenilor banii luaţi pe nedrept şi am şi mărit salarii pentru medicii şi profesorii tineri.
– În timp guvernarea lor a vrut să taie pensii şi a impozitat pensiile mici, prin introducerea plaţii CASS pentru pensiile mai mici de 1000 de RON, noi am dat înapoi aceşti bani. Mai mult, noi am respectat legea pensiilor şi am indexat pensiile şi în 2013 şi în 2014, mărind prima data pensia peste rata inflaţiei.
– În timp ce guvernarea lor a produs dezastrul fondurilor europene – 7% rata de absorbţie în 5 ani şi 5 programe blocate – noi am crescut rata de absorbţie de cinci ori, până la 35% şi am deblocat toate programele blocate din cauza incompetenţi şi corupţiei PDL. Sunt peste 4 miliarde de euro pe care i-am adus în 2 ani în România. Pe fonduri europene, am atras în 4 luni cât a tras toata guvernarea BOC şi MRU la un loc! Am absorbit 4 miliarde până acum şi vom mai absorbi încă 10 pana în 2016!
– În timp ce ei au dat afara profesori şi au închis şcoli, noi am deblocat posturile din Învatamant, am alocat mai mulţi bani pentru Educaţie şi am crescut veniturile profesorilor debutanţi. În anul 2014, Educaţia a primit cu 2 miliarde de lei mai mult decat în 2013, adica 13% din bugetul naţional!
– În timp ce ei au închis spitale, noi am redeschis 17 spitale si am mărit veniturile medicilor rezidenţi.
– În timp ce ei au distrus 700.000 de locuri de muncă, noi am creat peste 100.000 de noi locuri de muncă!
– În timp ce ei au dus România la o cădere economică de -9%, noi am crescut economia în 2013 cu +3,5%, iar datele economice arată că anul acesta am depăşit PIB-ul din 2008%!
– În timp ce ei au mărit TVA, ceea ce a creat scumpiri în toate sectoarele, noi am redus TVA la pâine, scăzând astfel şi preţul produselor de panificaţie, dar şi evaziunea fiscală.
– În timp ce ei au lăsat oamenii fără apărare în faţa tăierilor de venituri, îngheţării pensiilor şi creşterilor de preţuri, noi am majorat cuantumul ajutoarelor pentru încălzire, am crescut venitul minim garantat şi am mărit salariul minim.
– În timp ce România a fost izolată în plan extern de guvernarea Băsescu-Boc, Guvernul USL şi premierul Ponta au repus România pe harta internaţională. Într-un an şi jumătate de premierat, Victor Ponta a avut peste 50 de contacte externe la nivel înalt cu lideri din SUA, Franţa, Germania, Italia sau China, pentru a da doar cateva exemple. ,, – declaraţie Preşedinte executive PSD Vâlcea, deputat Constantin Rădulescu.