|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Educatia alternativa la Cinema-Edu 

afis Cinema-Edu

Proiectul Cinema-Edu pregateste pentru elevi si profesori un eveniment inedit: proiectia filmului spaniol El Bola/Bila insotita de discutii moderate de Delia Lungu si Corneliu Diaconescu.

Cinema-Edu este un proiect de educatie sociala si cinematografica destinat liceenilor, care se desfasoara in mai multe orase ale tarii. Educatia nu provine doar in urma orelor de scoala, ci si din alte cai alternative. Cum filmul este cea mai raspandita forma de arta, cea mai apropiata de noi, el ofera o paleta larga de informatii menite sa imbogateasca intelectual tanarul privitor si sa ii starneasca creativitatea. Avem nevoie de cultura pentru un viitor mai bun!
Impreuna cu Cinema-Edu, INTUITEXT si SuntParinte.ro sprijina educatia prin film si promoveaza educatia nonformala in randul tinerilor. Inca din 2010, Cinema-Edu a prezentat liceenilor si profesorilor filme europene de calitate, dezbatute alaturi de invitati speciali al caror nume rasuna puternic in Romania.
Anuntam asadar un eveniment deosebit care se va desfasura in cadrul Cinema-Edu, editia a IV-a.
Pe 2 iunie, de la ora 10:00, la Biblioteca Judeteana Ramnicu Valcea, liceenii participanti vor viziona filmul El bola/Bila. La finalul sau vor trata impreuna cu Delia Lungu si Corneliu Diaconescu temele de actualitate din pelicula spaniola si nu numai.
Delia Lungu este psiholog SuntParinte.ro (un site ce cuprinde tot ceea ce este nevoie sa stim despre educatia copilului) si sustine ca “tinerii de astazi sunt parintii de maine. Investind astazi in dezvoltarea lor personala vom avea adulti mai competenti social, mai rezistenti in fata stresului si mai fericiti. Si acestia din urma vor putea fi, la randul lor, parinti mai eficienti.”
Corneliu Diaconescu este psihoterapeut si declara ca: „El Bola nu este doar un simplu film educativ. Este o punte creata de cineast, intre copii/adolescenti si parintii lor care deseori ii incarca pe primii cu povara conflictelor lor, a nevoilor lor violente, cu durerea nemarturisita a vietii lor de generatii, o punte la capatul careia se afla puterea vindecarii prin acceptare, intelegere, iubire si mai ales iertare. Este un film despre viata si relatii, dedicat tuturor.”
El bola/Bila este o poveste duioasa despre puterea prieteniei si este regizat de Achero Mañas. Singuraticul Pablo gaseste un prieten in nou-venitul clasei, Alfredo. Nu doar ca se ataseaza repede de el, ci in curand ii cunoaste si familia, ceea ce provoaca furia tatalui lui deja „pornit” pe prietenii lui. Nerespectarea pedepselor si dorinta de a fi aproape de acest nou mediu ii aduce lui Pablo o bataie sora cu moartea. Se pare ca nu e prima data. Se pare ca n-are scapare, legal. Si totusi, familia lui Alfredo gaseste o solutie, riscandu-si libertatea.
Cinema-Edu va asteapta cu entuziasm la acest eveniment, alaturi de Anca Ghinea, Delia Lungu si Corneliu Diaconescu. Accesul la proiectiile de film este gratuit in baza rezervarilor!
Pentru mai multe alte detalii si programari:
Alina Gurau : 0723 234 006
Anca Truta : 0725 925 313
Email : asociatia.macondo@gmail.com
Parteneri: Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, Muzeul National al Taranului Roman, Manifestare realizata cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Institutul Cervantes, Cercul Militar National, Institutul Italian de Cultura „ Vito Grasso”, Biblioteca Nationala a Romaniei, Institutul Francez al Romaniei, Casa Studentilor Timisoara Love Plus, ECDL, European Examinations Centre (EEC).
Parteneri media: Kiss Fm, Ring, ROL.ro, Academia Catavencu, Decat o Revista, Ziarul Metropolis, Film Reporter, BRAVO, BRAVO GIRL, Urban.ro, Cafe Gradiva, Psihoo.ro, CinemaRx, All About Romanian Cinema, Societatesicultura.ro, didactic.ro, SuntParinte.ro, AmDoar18Ani.ro, MemoPlus, Mercenar Network.

Leave a Response