|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Furturi şi comercializări ilegale de produse în Vaideeni, Boişoara, Horezu şi Rm. Vâlcea 

 

 

La data de 29 mai a.c., poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că în noaptea de 28/29 mai a.c., persoane necunoscute au sustras trei camere de supraveghere video ce erau amplasate pe doi stâlpi de la reţeaua electrică amplasaţi pe raza com. Vaideeni. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care a identificat două din cele trei camere de supraveghere în vecinătatea locului faptei. Din cercetările efectuate a fost identificată persoana bănuită de comiterea furtului, C. Ion, de 23 de ani, din localitate. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul comiterii faptei de furt calificat. Autorului furtului i-a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În data de 29 mai a.c., poliţiştii au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, într-un târg de săptămână din municipiul Râmnicu Vâlcea. Astfel, a fost depistat P. Daniel care oferea spre vânzare legume-fructe fără a deţine acte de provenienţă. S-a luat măsura sancţionării contravenţionale conform

Legii 12/1990 cu suma de 500 lei şi s-a dispus confiscarea aproximativ 350 kg de legume şi fructe.

De asemenea, în jurul orei 15.30, poliţiştii l-au identificat pe raza oraşului Horezu pe M. Pardalian, din mun. Bucureşti, care comercializa parfumuri, fără a deţine documente de provenienţă legală a acestora. Astfel, bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform L12/1991R, cu amendă contravenţională în valoare de 500 lei, iar s-a dispus confiscarea întregii cantităţi de parfumuri.

În data de 29 mai a.c., în baza mandatului de percheziţie emis de Judecătoria Brezoi, poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară în vederea stabilirii întregului material probator în cazul unui furt din locuinţă din comuna Boişoara, înregistrat iniţial cu autor necunoscut. Astfel, la locuinţa lui T. Gheorghe, de 63 ani, au fost descoperite bunuri provenite în urma comiterii furtului din 18/19 mai a.c., respectiv mai multe obiecte de uz casnic. Prejudiciul în valoare de 1200 lei a fost recuperat şi predat părţii vătămate. La data de 29 mai a.c., poliţiştii au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza oraşului Horezu a şi a comunelor arondate. Cu această ocazie, au fost reţinute 4 permise de conducere, 2 certificate de înmatriculare şi aplicate 32 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 13.355 lei. Poliţiştii au oprit pentru control o autoutilitară, condusă de G. Ilie, de 46 de ani, pe raza oraşului Horezu. În urma controlului efectuat vehiculului, a rezultat că erau transportaţi fără a respecta normele HG 69/2012 şi OG 37/2007 200 saci cu nitrat de amoniu. Astfel, faţă de operatorul de transport rutier s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amenda în valoare de 8.000 lei.

Leave a Response