În septembrie se va finaliza trecerea minelor de cărbune de la Berbeşti-Alunu în cadrul CET Govora
Vineri, 30 mai 2014, la şedinţa ordinară a Consiliul Judeţean Vâlcea, a participat şi directorul general al societăţii CET Govora, Mihai Bălan, având în vedere că se dezbătea proiectul de buget pe acest an al întreprinderii. Cu această ocazie, directorul Mihai Bălan a anunţat în luna septembrie se va finaliza procedura de trecere a minelor de cărbune de la Berbeşti-Alunu în cadrul CET Govora şi, de aceea, bugetul pe 2014 va suferi unele modificări la câteva capitole. Chiar dacă vor exista unele greutăţi la momentul preluării minelor de lignit, directorul Mihai Bălan a dat asigurări că întreaga procedură este de bun augur ce va aduce beneficii CET Govora pe termen mediu şi lung. După acest moment, consilierii judeţeni au votat proiectul de buget de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 la CET Govora. Volumul şi structura veniturilor totale ale CET Govora, în sumă de 447,1 milioane de lei, prognozate, au fost fundamentate ţinând seama, în principal, de cantităţile estimate a se realiza în anul 2014, tarife aplicabile în anul 2014, precum şi de realizările anului 2013. Veniturile CET Govora din producţia de bază, conform bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2014, sunt în suma de 320 milioane de lei, faţă de 334,5 milioane de lei realizări aferente anului 2013. Veniturile din energia electrică sunt fundamentate conform Deciziei nr. 3521/27 noiembrie 2013, respectiv Ordinelor 77/2013 şi 78/2013 emise de ANRE Bucureşti. În acest context, preţul mediu de vânzare a energiei electrice estimat de CET Govora şi luat în calcul la fundamentarea veniturilor din energia electrică este de 175 lei/MWh. Fundamentarea veniturilor din energia termică sub formă de abur s-a făcut luând în calcul preţul de 78 lei/Gcal pentru livrările către SC Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA, conform actului adiţional nr. 12 la contractul comercial de vânzare a energiei termice nr. 33239/27 decembrie 2006, respectiv 90 lei/Gcal pentru aburul livrat către SC Oltchim SA, conform contractului nr. 1/2014. Potrivit Deciziei ANRE nr. 3521/27 noiembrie 2013 privind aprobarea preţurilor reglementate pentru energia termică, s-a aprobat preţul de 94,22 lei/MWh, respectiv 109,58 lei/Gcal, pentru energia termică livrată sub formă de apă fierbinte în anul 2014 destinată consumului populaţiei (casnic) şi consumatorilor non-casnici: condens nereturnat – 1,3 lei/tonă, preţ negociat conform actului adiţional nr. 12 la contractul comercial de vânzare a energiei termice nr. 33239/27 decembrie 2006; apă fierbinte populaţie producere – preţul luat în calcul la fundamentare este cel reglementat de 109,58 lei/Gcal, preţ luat în calcul la fundamentarea veniturilor începând cu luna aprilie 2014; transport şi distribuţie apă fierbinte – 96,22 lei/Gcal, exclusiv TVA, conform aviz ANRSC din 5 aprilie 2013. Veniturile financiare ale CET Govora, conform bugetului de venituri şi cheltuilei pe anul acesta, sunt în sumă de 2,93 milioane de lei, compuse din: venituri din diferenţe de curs valutar – 2,83 milioane de lei; venituri din dobânzi – 65.000 lei; alte venituri financiare – 39.400 lei.
Cheltuielile CET Govora aferente producţiei de bază sunt în sumă de 328,2 milioane lei
Cheltuielile totale ale CET Govora, prognozate în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul acesta, sunt în sumă de 447 milioane de lei, superioare faţă de cele realizate în anul 2013 de 432,72 milioane de lei. Cheltuielile de exploatare sunt în sumă de 439 milioane de lei, iar cheltuielile cu bunurile şi serviciile înregistrează o uşoară creştere, de la 320,92 miliuoane de lei, la 330,5 milioane de lei. La fundamentarea cheltuielilor CET Govora aferente producţiei de bază s-au avut în vedere următoarele preţuri ale materiilor prime: cărbune – 58,5 lei/tonă preţ negociat conform anexei la contractul din data de 1 februarie 2013; transport CFR Marfă Craiova (Cariera Alunu) – 19,03 lei/tonă; transport CFR Servtrans Invest SA (Cariera Alunu) – 19,03 lei/tonă; transport CFR Marfă Craiova (Cariera Berbeşti) – 18,5 lei/tonă; transport CFR Servtrans Invest SA (Cariera Berbeşti) – 18,5 lei/tonă; transport auto cărbune şi împins cărbune SC Bica SRL – 21,87 lei/tonă. Contractele de transport cărbune urmează a fi finalizate, iar noile tarife luate în calcul la fundamentare începând cu aprilie 2014 sunt: transport CFR Marfă Craiova (Cariera Alunu) – 13,13 lei/tonă; transport CFR Marfă Craiova (Cariera Berbeşti) – 12,48 lei/tonă. Pentru anul acesta, preţul mediu al gazului natural luat în calcul este de 1.029,35 lei/1000 Nmc, faţă de preţul mediu conform realizării din anul trecut de 935,04 lei/1000 Nmc. Cheltuielile aferente producţiei de bază sunt în sumă de 328,23 milioane de lei, din care cheltuielile cu combustibilul sunt 178,4 milioane de lei, defalcate în: cărbune (lignit) – 157,45 milioane de lei reprezentând 48% din totalul cheltuielilor cu producţia de bază; gaze naturale – 21 milioane de lei reprezentând 6,4% din cheltuielile cu producţia de bază. Cheltuielile cu lucrările de mentenanţă ale CET Govora pentru anul acesta sunt în sumă de 27 milioane de lei, reprezentând 8,2% din cheltuielile cu activitatea de bază. Cheltuielile CET Govora cu impozite taxe şi vărsăminte asimilate sunt fundamentate la un nivel de 5,93 milioane de lei aproximativ egale cu realizările anului trecut în următoarea componenţă: cheltuielile cu redevenţa, în sumă de 4,24 milioane de lei, se constituie în redevenţa datorată Consiliului Judeţean Vâlcea şi redevenţa datorată Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea (15.700 dolari) şi Consiliului Local al oraşului Călimăneşti (1.000 lei/lună); cheltuielile cu taxa de mediu la nivelul de 824.100 lei; cheltuielile cu impozitele pe clădiri, taxe pe terenuri, taxe pentru deţinerea mijloacelor de transport auto, autorizaţii de construcţii în sumă de 864.600 lei. Cheltuielile CET Govora cu personalul estimate pentru anul acesta sunt în sumă de 63,72 milioane de lei, comparativ cu fondul consumat la anul trecut de 60 milioane de lei. Fondul de salarii estimat pentru anul acesta este fundamentat pentru un număr mediu de 1.315 persoane, numărul de persoane estimat pentru 31 decembrie 2014 fiind de 1.300. La fundamentarea fondului de salarii s-a luat în calcul acordarea a două trepte de salarizare fiecărei persoane conform Deciziei Consiliului de Administraţie nr. 26/9 aprilie 2014. Cheltuielile CET Govora cu asigurările şi protecţia socială, fondurile speciale şi alte obligaţii legale estimate pentru anul acesta sunt în sumă de 14,2 milioane de lei.
CET Govora va realiza în acest an un profit de 64.000 lei
Investiţiile estimate de CET Govora pentru anul acesta sunt în sumă de 57,5 milioane de lei, sursele de finanţare a investiţiilor fiind constituite din amortizare – 17,8 milioane de lei, alocaţii bugetare – 767.000 lei tehnologie novatoare de conservare a energiei la centralele pe cărbune Novener, precum şi din creditul furnizor – 38,85 milioane de lei. Nivelul investiţiilor a fost dimensionat în funcţie de obiectivele de investiţii necesare a fi realizate şi prevăzute în programele strategice ale societăţii. Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul acesta al CET Govora a fost aprobat prin Decizia Consiliului de Administraţie nr. 28 din data de 30 aprilie 2014. Productivitatea fizică a muncii, calculată conform estimării producţiei pe 2014, este de 1.607,3 Gcal/persoană, superioară faţă de productivitatea fizică a muncii realizată în anul 2013 (de 1.516,4 Gcal/persoană), fapt datorat majorării producţiei de energie electrică în anul acesta comparativ cu anul 2013. Alte cheltuieli de exploatare ale CET Govora sunt în sumă de 38,74 milioane de lei şi cuprind în principal: cheltuielile cu majorări şi penalităţi în sumă de 1,92 milioane de lei; cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale în sumă de 17,8 milioane de lei; cheltuielile cu ajustările şi provizioanele în sumă de 4,43 milioane de lei, luându-se în calcul reluarea la venituri (venituri din anularea provizioanelor în sumă de 7,18 milioane de lei); alte cheltuieli de exploatare, respectiv costuri cu achiziţia de emisii dioxid de carbon în sumă de 21,76 milioane de lei. Cheltuielile financiare ale CET Govora în valoare de 8 milioane de lei au următoarea componenţă: diferenţe de curs valutar – 2,75 milioane de lei; dobânzi la credite – 5,3 milioane de lei; alte cheltuili financiare – 44.300 lei. Cheltuielile cu dobânzile sunt fundamentate conform graficului de rambursare a ratelor şi dobânzilor la creditele contractate. Rezultatul brut, conform proiectului de buget de venituri şi cheltuieli pentru anul 2014, este de 64.000 lei, din care: rezultatul din activitatea de exploatare (profit) – 5,21 milioane de lei; rezultatul din activitatea financiară (pierdere) – 5,15 milioane de lei; rezultat net – 64.000 lei. Mai spunem că bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2014 al CET Govora este întocmit în conformitate cu prevederile Ordinului viceprim-ministrului ministrul finanţelor publice nr. 2032/19 decembrie 2013 prin care s-a aprobat formatul şi structura bugetului de venituri şi cheltuieli, anexele de fundamentare a acestuia, precum şi instrucţiunile de completare.
(Petre Coman)
pentru cet govora este o treaba buna ca la berbesti este mult fier vechi numai un excavator are peste o mie de tone, dar pentru bietii salariati din zona aia va fi un dezastru sa incerce ei sa-si cam achite ratele si celelalte datorii.oricum cred ca acest dezastru va veni dupa alegerile prezidentiale