|marți, noiembrie 26, 2024
  • Follow Us!

Mircia Gutău a fost condamnat din nou pentru corupție, dar va rămâne în libertate 

DOSAR MITA - VILCEA

 

Fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a fost condamnat joi, de Curtea de Apel Craiova, pentru a doua oară într-un proces de corupție la doi ani și șase luni închisoare cu executare, dar magistrații au decis contopirea pedepselor și acesta va rămâne în libertate.

 

„Este o decizie nedreaptă, s-au făcut șase expertize, dar cu toate acestea văd că trebuia să apară o condamnare. Nu o comentez, mă voi supune acestei decizii”, a declarat, pentru AGERPRES, Mircia Gutău.

Fostul primar și omul de afaceri Ion Georgescu au fost condamnați joi de către Curtea de Apel Craiova la câte doi ani și șase luni de închisoare într-un dosar privind atribuirea directă a unor locuri de joacă pentru joacă în timpul când Gutău exercita funcția de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea. Pe lângă această pedeapsă, cei doi inculpați au fost obligați la plata sumei de 320.899 lei daune către Consiliul Local Râmnicu Vâlcea și, totodată, li s-a pus sechestru asigurator pe avere.

În cazul lui Mircia Gutău i se aplică și interzicerea dreptului de a fi ales într-o funcție publică timp de doi ani după executarea pedepsei principale.

Gutău a mai fost condamnat la trei ani și jumătate închisoare cu executare în anul 2010 pentru fapte de corupție, acesta pretinzând mită suma de 50.000 de euro unui om de afaceri în schimbul eliberării unui certificat de urbanism.

Potrivit sentinței Curții de Apel Craiova, Gutău a fost condamnat, joi, la o pedeapsă de 3 ani și șase luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată și i-a fost aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi primar pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. ‘Din această pedeapsă, instanța deduce perioadele detenției preventive și efective de la 11.07.2006 la data de 10.11.2006, de la data de 27.01.2010 la data de 14.09.2011 și constată că inculpatul a fost liberat condiționat cu un rest de pedeapsă de 557 zile închisoare și menține liberarea condiționată’, se menționează în sentința Curții de Apel Craiova.

Omul de afaceri Ion Georgescu a fost condamnat, în același dosar, la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare și i-au fost interzise drepturile de a fi administrator la o societate comercială timp de doi ani după executarea pedepsei.

Decizia Curții de Apel Craiova este definitivă. (Agerpres)

Procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în februarie 2009, a primarului Mircia Gutău, fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, în acelaşi dosar fiind trimişi în judecată Nicolae Mesea, (decedat în timpul procesului), consilier juridic al Primăriei Râmnicu Vâlcea, în sarcina căruia s-a reţinut aceeaşi infracţiune, dar şi Ion Georgescu, administratorul SC Inter Grup Com SRL şi SC Dancomar SRL, acuzat de complicitate la abuz în serviciu.

Primăria Râmnicu Vâlcea, în calitate de autoritate contractantă, a încheiat cu firma SC Dancomar SRL Râmnicu Vâlcea, reprezentată de Ion Georgescu, şase contracte de furnizare de produse, achiziţie „Dotări locuri de joacă pentru copii”, deşi s-a derulat o singură procedură prin cerere de ofertă, stabilindu-se achiziţionarea unui singur loc de joacă. Primăria a plătit pentru componentele celor şase locuri de joacă suma de 852.636 de lei, în condiţiile în care acestea au fost cumpărate de la o firmă din Bulgaria la preţul de 321.622 de lei. Anchetatorii au arătat că societatea cumpărătoare, Inter Grup Com SRL Râmnicu Vâlcea, le-a revândut ulterior societăţii Dancomar SRL, care le-a revândut Primăriei. Prin interpunerea celor două societăţi comerciale, la care Ion Georgescu este administrator, Primăria a achitat către beneficiarul contractului de achiziţie publică suma de 531.014 lei în plus faţă de suma plătită în mod real către furnizorul bunurilor din Bulgaria.

“Aceasta este valoarea avantajelor patrimoniale obţinute de coinculpatul Ion Georgescu cu ajutorul celorlalţi doi inculpaţi, prin societăţile interpuse, în detrimentul bugetului instituţiei publice. Primăria avea posibilitatea ca prin reprezentanţii legali să lanseze invitaţii – oferte de achiziţie direct de la firma din Bulgaria, despre ale cărei produse şi preţuri Mircia Gutău se informase înainte de lansarea procedurii de achiziţie publică, când s-a deplasat personal în Bulgaria împreună cu Ion Georgescu, administratorul firmei care avea să fie ulterior declarată câştigătoare a contractului de achiziţie publică.”, se menţiona iniţial in rechizitoriul DNA.

În 2010, Mircia Gutău a primit trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, prin decizia ICCJ, într-un dosar de luare de mită. Fostul primar din Râmnicu Vâlcea a fost eliberat condiţionat în urma deciziei Tribunalului Mehedinţi, în data de 14 septembrie 2011, din cei trei ani şi jumătate de închisoare executând 851 de zile de închisoare, din care în 159 a făcut muncă în penitenciar, fapt care a dus la micşorarea pedepsei.

Leave a Response