|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

MAREA HOŢIE A FURNIZORULUI DE ENERGIE ELECTRICĂ C.E.Z. – AUTORITĂŢILE NU FAC NIMIC, OAMENII SE PLÂNG! 

639_abuzuri_cez

CEZDe la surse, am primit o plângere a unui cetăţean pentru care nu avem acordul să-i publicăm  numele şi datele personale. Omul, nemulţumit de pungăşiile C.E.Z., a formulat o plângere autorităţilor competente, de la care nu a primit răspuns şi drept urmare a revenit cu plângerea de faţă ce am considerat că este destul de explicită în ceea ce priveşte încălcările grave ale legii făcute de C.E.Z., despre care noi am scris săptămâni şi luni la rând.

PLÂNGERE

„În continuare şi în completare la cea anterioară, la care nu am primit răspuns şi care conţine date şi informaţii noi ce trebuie verificate punctual, rog să dispuneţi măsurile legale care se impun, împotriva furnizorului cunoscând faptul că:

În conformitate cu art. 11 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, aprobat prin Decizia Preşedintelui A.N.R.E. nr.57/1999, modificat prin Ordinul A.N.R.E. nr.5/2003, se precizează la punctul 4 că furnizorul „…poate întrerupe furnizarea energiei electrice“ – deci nu este o normă obligatorie. În schimb, la punctul 5 se prevede, în mod imperativ, modalitatea de: „Reluarea furnizării energiei electrice după întreruperea prevăzută la pt. 4 se realizează în ziua lucrătoare imediat următoare efectuării plăţii integrale către furnizor a facturii, a penalităţilor datorate şi a cheltuielilor ocazionate de întreruperea şi reluarea furnizării“.

După ce am lipsit din localitate în perioada sărbătorilor de iarnă 2010/2011, la revenire am găsit o informare – invitaţie nr. 040005193533/27.12.2010 la care i-am dat curs şi, fără să primesc notificare – preaviz, în date de 13.01.2011, m-am prezentat la Centrul de relaţii cu clienţii de unde am obţinut o copie a unei facturi în valoare de 65 lei pe care nu am primit-o iniţial prin poştă, am achitat-o, am stabilit împreună cu furnizorul situaţia la zi a contului meu care a devenit zero-achitat, şi fără alte demersuri, informări sau solicitări din partea mea sau a furnizorului, am plecat.

Ulterior am primit două facturi datate 14.01.2011 în care se descrie, pe ambele, acelaşi serviciu „DEC./REC., BRANS MONO,“ de aceeaşi valoare 137,72 lei, cu încălcarea tuturor normelor de informare a consumatorului-client, despre ce înseamnă aceste servicii şi fără a fi însoţite de documente justificative din care să rezulte că aceste servicii au şi fost efectiv prestate.

De precizat că O.G. 21/1992 actualizată, art. 20, pt. 4 prevede clar obligaţiile furnizorului cu privire la informarea consumatorului. Mai mult, furnizorul din dorinţa de a încasa sume de bani cu costuri zero, pentru servicii neprestate în realitate, încalcă actele normative pe care chiar acesta le invocă, la care face referire, menţionate mai sus, inclusiv art. l54, lit. e din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin HG 1007/2004, şi pt. 5 din Ordinul A.N.R.E. nr.5/2003, care modifică Decizia  A.N.R.E. nr. 57/1999 unde se prevede clar – explicit că reluarea furnizării energiei electrice se realizează în ziua lucrătoare imediat următoare efectuării plăţii integrale către furnizor a facturii, a penalităţilor si a cheltuielilor ocazionate de întreruperea şi reluarea furnizării.

Ori, aşa cum se observă din o parte din documentele tehnico – operative false puse de furnizor la dispoziţia C.J.P.C. Gorj şi nu a mea, jocul de-a debranşarea / rebranşarea a avut loc chiar în date de 13.01.2011, între orele 10.40-14.30; deci rebranşarea nu a avut loc în ziua imediat următoare efectuării plăţii integrale, inclusiv a cheltuielilor ocazionate de sistarea (întrerupere) şi reluarea furnizării energiei, cheltuieli pe care nu le-am plătit nici până în momentul primelor contestaţii înaintate furnizorului. De ce în aceste condiţii am fost rebranşat până nu am plătit ceea ce impun normele furnizorului în domeniu? Din spirit umanitar?!  Eu nu am cerut acest lucru şi nu am plătit cheltuieli ocazionate de întreruperea şi reluarea furnizării pentru că nu am luat la cunoştinţă că aşi fi fost în realitate debranşat.

Coincidenţă veţi zice! Nu, nu este o întâmplare, este o manoperă frauduloasă de câştiguri ilicite pentru servicii neprestate în realitate care, normal că, presupun lipsa costurilor pe care furnizorul, culmea, vrea să le şi recupereze!

Dacă chipurile am fost rebranşat după mai puţin de 4 ore de la rebranşare, înseamnă că echipa de electricieni a stat la colţul blocului şi nu a fost necesar să facă două deplasări de la sediul SRL-ului la domiciliul meu, nu au fost două echipe în două zile diferite, deci eventualul deviz, în acest caz, dacă există, pentru că eu nu l-am văzut nici până în prezent (deşi am dreptul la astfel de informaţii), furnizorul a refuzat în mod constant să mi-l pună la dispoziţie, ar trebui să presupună costuri la jumătate pentru că prin aceeaşi deplasare şi manoperă s-au  executat „DEC./REC.,“ aşa cum scrie negru pe alb pe ambele facturi şi nu o dată „DEC./REC.“ şi altă dată „REC./DEC.“.

Celelalte aspecte menţionate în fals, în ordinele de serviciu din 13.01.2011 şi procesele verbale întocmite unilateral de furnizor, inclusiv mişcarea contorului în fals, de două ori, le-am arătat în plângerile precedente pe care le susţin în continuare şi pe care rog să le aveţi în vedere la soluţionarea prezentei petiţiei.

Rog să mai observaţi totodată, cu ocazia verificărilor următoarele:

– obligaţia de plată nu era certă şi exigibilă întrucât face referire la un tip de factură şi consum estimat, obligaţia devenea exigibilă în momentul regularizării-aprilie 2011, când se emitea o nouă factură în acest sens;

– furnizorul nu face distincţia şi nu informează consumatorul despre diferenţa dintre preţuri, tarife şi taxe şi nu face publică lista tarifelor pentru fiecare tip de lucrare;

– nu există dovada că sa primit preavizul-notificare de către consumator;

– Legea nr.l3/2007, art. 56, alin. 2 specifică că se poate întrerupe furnizarea energiei electrice, deci nu este imperativ, obligatoriu, iar eu am demonstrat că în realitate energia electrică nu a fost întreruptă, actele tehnico-operative primare, toate sunt unilaterale, false, întrucât încalcă chiar normele invocate de furnizor. Ultimele procese verbale de debranşare – rebranşare trimese mie în copie, sunt semnate în locul clientului de către numitul „Drăgan A.“ o dată ca şi executant altă dată ca şi client!!!, fapt ce demonstrează superficialitatea documentelor făcute de către furnizor pentru lucrări fictive;

– se face referire la două bonuri de mişcare contor din data de 13.01.2011, fără însă ca, în realitate, aparatul de măsurare a energiei electrice numit contor să fie mişcat, fapt ce denotă că

– documentele în copie pe care le-am obţinut cu adresa de răspuns din 14.03.2011, sunt în exclusivitate unilaterale, făcute din birou, nu din teren, nu mi-au fost prezentate pentru luare la cunoştinţă sub semnătură. Procesul verbal de reconectare, fără număr, din 13.01.2011, este nesemnat de client ca şi Procesul verbal de reconectare nr. 9000603215 din 11.01.2011, unde semnătura din dreptul clientului este un fals pentru că nu-mi aparţine;

– se încalcă printr-o faptă continuată, dreptul la informare cu toate că referiri la acest drept – la modul general – sunt afişate pe un perete al CEZ sediu;

– nu exisă un contract încheiat pentru prestarea şi furnizarea unor astfel de servicii suplimentare care să prevadă preţuri şi tarife practicate, nivelul de calitate al serviciului oferit consumatorului şi normele de derulare a contractului;

– obligaţia CEZ vânzare de a informa consumatorul despre orice modificare de preţuri şi tarife, modul de facturare – încasare, în mod direct şi în timp util, într-un mod transparent şi uşor de înţeles.

– A.N.R.E. a dat dreptul la recuperarea creanţelor cu condiţia ca acestea să fie reale, certe şi exigibile, cu informarea consumatorilor în prealabil, nu pentru servicii fictive;

Din aceste considerente este evident că şi numai pentru faptul că dreptul de a fi informat mi-a fost încălcat, mai mult am fost dezinformat şi intoxicat cu documente tehnico-operative false şi incomplete (lipsă liste tarife, lipsă devize cu costurile ocazionate de cheltuieli diverse, directe, indirecte, administrative, deplasare, manoperă) mă adresez şi A.N.R.E. şi solicit stornarea facturilor emise şi încasate abuziv, restituirea sumelor aferente şi a despăgubirilor materiale şi morale.

Rog ca anexele să le solicitaţi C.J.P.C. Gorj.“

Iată cum îşi bat joc de cetăţeni companiile mari iar autorităţile din Gorj fie sunt neputincioase, fie au interese sau teama de a-şi pierde locul de muncă ca urmarea unor eventuale lobby ce ar putea fi făcute de către reprezentanţii acestor mari giganţi economic ce operează pe palierul electricitate, gaze, telefonie etc. (manifest-national.ro)

Leave a Response