|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 16.06.2014 

soparla-cu-volanas

 

• Potrivit anunţului public iniţial, în data de 10 iunie trebuia organizat concurs pentru postul de manager general al Spitalului Judeţean Vâlcea, un lucru bun având în vedere că este nevoie de o „reîmprospătare” la nivelul conducerii acestei unităţi medicale. Suntem deja în 16 iunie şi nu există nici un anunţ oficial din partea Consiliului Judeţean (organizatorul concursului) cu privire la câştigător. Se aude că fostul (!) „manager” Georgeta Sălişte ar fi făcut nişte treburi neortodoxe pentru a-şi păstra fotoliul, însă Ion Cîlea şi conducerea CJ Vâlcea ar face bine să se ţină de cuvânt şi să anunţe un nou nume la conducerea Spitalului Judeţean, o persoană bine pregătită profesional şi care să scoată unitatea medicală din mizeria cruntă în care se află!

• Tânărul deputat PSD Costi Rădulescu și-a creat o adevărată echipă de „șoc“ cu care atacă bătăliile electorale. Tineri bine pregătiți, valoroși în domeniile lor de activitate, dornici de performanță politică – sunt alături de Rădulescu! Comandoul coordonat de junele parlamentar și-a dovedit eficacitatea în bătălia politică de la europarlamentare. Costi se pregătește, încet dar sigur, pentru adevărata confruntare a vieții lui: cea din interiorul partidului pentru funcția de președinte al PSD Vâlcea!

• În timp ce Oltchimul sărăceşte pe zi ce trece, administratorul special Bogdan Stănescu se îmbogăţeşte inexplicabil de mult. Potrivit ultimei declaraţii de avere, „martorul la căratul apei” Stănescu are terenuri şi locuinţe în Bucureşti, Buşteni şi Galaţi, două maşini de lux şi bijuterii de peste 10.000 euro. Acum, fiţi atenţi câţia bani a ridicat anul trecut „boierul” Bogdan Stănescu: 23.000 lei de la Nuclearelectrica (expert), 65.7000 lei de la SC Human Toolkit SRL Craiova (formator), 42.000 lei de la Asociaţia Institutul Naţional de Mediere (formator), 38.000 lei de la AVAS (administrator special a SC Arcadia 2000 SA Bucureşti), 2.300 lei de la AVAS (preşedinte al CSI), 39.000 lei de la Oltchim (administrator special), 1.600 lei de la Asociaţia o Şansă pentru Viitor (manager de proiect), 500 lei de la Curtea de Arbitraj Bucureşti, etc. Stai şi te gândeşti dacă între timp „bietul” Bogdan Stănescu a mai avut timp să se ocupe de problemele reale de la Oltchim?

• Gura bate partea dorsală în cazul consilierului local și director al Sistemul de Gospodărire a Apelor Vâlcea, Valeru Amza… „Ziarul de Vâlcea“ investighează mai multe matrapazlâcuri penale puse în schemă de Amza la SGA și la Regia Județeană de Drumuri și Poduri, unde este membru în Consiliul de Administrație. Afacerea „Asfalt Tango“ – primul episod! Țineți aproape pentru a afla isprăvile ipochimenului, cu protecție politică!

• Peste două săptămâni sunt programate să înceapă lucrările de reabilitare a podului de la Goranu, peste râul Olt, de către firma Protectchim. Abonată la licitaţiile din bani publici, societatea lui Nicolae Enache are… zero experienţă în executarea unor astfel de lucrări complexe. În disperare de cauză, Protectchim a dat anunţuri de angajare (ingineri şi muncitori calificaţi), doar-doar o închega un colectiv profesionist care să fie capabil să termine lucrarea de reabilitare a podului peste râul Olt….

• Președintele PSD Vâlcea, Ion Cîleam are de ce se teme la alegerile prezidențiale din 2014! Tandemul Buican (PNL) – Bulacu (PDL) îi poate crea mari probleme „Împăratului Roșu“ de la Vâlcea. Activiștii liberali și cei pedeliști se vor bate de la egal la egal cu pesediștii hârșiți ai lui Cîlea și Persu.

 

 

One Response to Șpârle și șopârle, 16.06.2014

  1. ActiveNews

    Sistemul sanitar este cel mai „corupt”… pacat!

     

Leave a Response