Percheziţii în Vâlcea la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani
Poliţiştii de investigarea fraudelor din Argeş efectuează, în această dimineaţă, 47 de percheziţii, în Vâlcea şi în alte 5 judeţe, dintre care 22 la sediile unor societăţi comerciale şi 25 la locuinţele unor persoane, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.
Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada noiembrie 2013 şi până în prezent, 19 persoane, în calitate de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, ar fi achiziţionat, comercializat şi procesat produse de morărit, panificaţie şi patiserie, fără a înregistra în evidenţele contabile toate aceste operaţiuni, cât şi veniturile realizate.
Prejudiciul creat bugetului de stat prin neplata impozitului pe profit şi a T.V.A. este estimat la 2.500.000 de lei.
La percheziţii participă 165 de poliţişti de la I.P.J. Argeş, inspectoratele de poliţie judeţene Ilfov, Teleorman, Prahova, Vâlcea, Dâmboviţa, B.C.C.O. Piteşti, precum şi 50 de jandarmi. (gds.ro)