Procesul murdar al secolului. Statul contra Roibu 

Nicicând Europa, ca să nu mai vorbim despre România, nu a cunoscut un proces mai murdar, mai ipocrit, mai manipulator.

Nicicând statul român nu s-a îndreptat împotriva unui cetățean al său cu pretenții atât de absurde, atât de grotești.

Statul roman, prin reprezentantul său legal, administratorul judiciar al Oltchim Gheorghe Piperea, l-a dat în judecată pe Constantin Roibu, fost director general al Oltchim, cerându-i daune materiale de 500.000.000 euro.

Procesul a început, la Rm. Vâlcea, având un prim termen pe 18 iunie a.c. Din cauza scandalurilor din politică, nimeni nu i-a acordat atenție.

Îi vom acorda noi, pentru a demonstra că un stat corupt vrea să se salveze pe spinarea unuia care i-a fost colaborator și i-a îndeplinit ordinele.

Ceea ce veți citi în continuare este doar scheletul unei demonstrații care s-ar putea întinde pe sute de pagini. Balena este uriașă, să ne mulțumim cu studiul coloanei ei vertebrale.

Administratorul judiciar Gheorghe Piperea nu a reușit să redreseze combinatul Oltchim, a lucrat cu firmele definite de el drept căpușe, a ratat privatizarea, a redus activitatea combinatului până la limita intrării în comă, a disponibilizat o mie de persoane cărora nu li s-au plătit salarii compensatorii, a îndreptat totul într-o direcție necunoscută.

În tot acest timp, guvernul a lansat promisiuni, a schimbat miniștri, a folosit minciuna pentru a sări peste campanii electorale. De curând, a recidivat, programând privatizarea dincolo de prezidențialele din noiembrie.

Sare în ochi faptul că există scenarii oculte. Iar la aceste scenarii se adaugă acum o pată de culoare: intentarea unui proces cu daune uriaşe fostului director general Constantin Roibu.

Nu îl apărăm pe Roibu, apărăm un pricipiu.

Un director al unei firme de stat poate fi învinuit de folosirea activelor statului în interes personal, de corupţie, clientelism, de toată gama de infracţiuni posibile şi imposibile. De un singur lucru nu poate fi însă acuzat acel director şi anume de ducerea la îndeplinire a unor decizii ale guvernului, ale adunării generale a acţionarilor, aşadar ale statului.

Vorbim aici, repet, în principiu.

Dacă Gheorghe Piperea îl dădea în judecată pe Constantin Roibu pentru că a semnat contracte oneroase, pentru că a lucrat cu firme prietene, pentru că a luat acasă bucăţi din Oltchim, tăceam şi aşteptam sfârşitul procesului. Nu despre corupţie este vorba aici, în acest proces, ci despre, chipurile, greşeli de management ale căror costuri s-ar ridica la o jumătate de miliard de euro.

Este un pumn de praf în ochi şi remarcăm cu satisfacţie că procesul nu face vâlvă, că Gheorghe Piperea s-a înşelat, că diversiunea nu a funcţionat.

Deocamdată.

Totuşi opinia publică nu e idioată, simte manipularea şi ştie că Oltchim nu a fost combinatul lui Constantin Roibu încât să ia decizii singur şi să plătească tot singur.

Câteva exemple dintr-un dosar alcătuit ca documentare pentru acest articol vor argumenta cele spuse.

Combinatul Oltchim Rm. Vâlcea a suferit, după anumite opinii avizate, efecte nocive deosebit de grave prin acţiunile acţionarului minoritar PCC SE. La un moment dat, preşedintele comisiei de control a activităţii SRI de la acea dată, deputatul Cezar-Florin Preda, a primit o scrisoare prin care se solicită investigarea acţiunilor dăunătoare ale firmei amintite. Scrisoarea este semnată de: Ion Cîlea (preşedinte CJ Vâlcea), Petre Ungureanu (prefect Vâlcea), Romeo Rădulescu (primar Rm. Vâlcea), Gh. Davidescu (prefect Argeş), C. Nicolescu (preşedinte CJ Argeş), Tudor Pendiuc (primar Piteşti). Toţi aceşti domni declară că sunt îngrijoraţi de declinul Oltchim şi că această situaţie este imputabilă alcuiva decât lui Constantin Roibu.

În mai 2011, sub semnătura premierului Emil Boc, este aprobat un memorandum prin care se solicită:

„Aprobarea preluării de către Oltchim de la OMV Petrom a instalaţiilor rafinăriei Arpechim Piteşti.”

Un alt memorandum, din 2010, aprobat, de asemenea, de premierul Boc şi contrasemnat de miniştri Videanu şi Vlădescu, vorbeşte despre necesitatea acordării unei garanţii de 339,2 milioane de euro Oltchim în cadrul unui program de investiţii, lucru care nu s-a realizat.

Câteva zeci de asemenea documente demonstrează că directorul general nu a luat măsuri discreţionare, iar dacă activitatea combinatului a înregistrat pierderi uriaşe, acest fapt se datorează unui complex de factori:garanţiile nu au fost acordate, conversia datoriilor în acţiuni nu a fost făcută, Arpechim nu a fost preluat de către stat, PCC a continuat să acţioneze aşa cum a dorit.

Cine plăteşte pentru toate acestea ?

Dacă alături de Constantin Roibu, ori înaintea acestuia mai degrabă, ar fi fost chemaţi în judecată primul ministru, miniştri, directorul SRI şi directorul SIE, adică toţi cei implicaţi,ori din incompetență neimplicaţi, în luarea deciziilor, de-a lungul anilor,în ceea ce priveşte evoluţia Oltchim, atunci am fi putut spune că avem de a face cu o revoluţie în materie de responsabilitate a statului faţă de averea sa. E absurd însă ca în scopul unei diversiuni ieftine, să fie chemat în instanţă acarul Păun.

Chiar dacă pe acest acar îl cheamă Roibu.

Ar mai fi de adăugat ceva. De-a lungul anilor, o serie de oameni politici şi-au declarat susţinerea şi admiraţia faţă de Constantin Roibu, l-au demumit manager providenţial, salvator al Vâlcii şi Argeşului. Ar fi de dorit ca demnitatea să îi facă pe toţi aceştia să reacţioneze în faţa unei nedreptăţi uriaşe care i se face acum acestui om.

Cândva, l-am socotit pe Constantin Roibu vinovat de prea multă implicare nocivă în viaţa politico-mediatică a Vâlcii. Păstrez şi acum aceeaşi opinie.

Consider însă că este o datorie de conştiinţă să apăr un om de acuzaţiile care trebuie aduse unui sistem,unei guvernări sau mai multora, unor ţări mai mult sau mai puţin prietene, Europei chiar.

Constantin Roibu nu poate fi lăsat singur în faţa celor care vor să-l vadă ars pe rug doar pentru a nu li se vedea lor păcatele.

Sunt convins că într-o ţară normală şi într-o perioadă normală Constantin Roibu ar fi socotit un stâlp al societăţii, un mare manager.

În fond, prăbuşirea Oltchim poate fi considerată, până la un moment dat, o vină a sistemului. Îi putem spune chiar sistem ticăloşit.

Sunt vinovaţi premierii din 2007 încoace, miniştrii de resort, reprezentanţii de rang înalt ai judeţelor Vâlcea şi Argeş. Este vinovată clasa politică din cele două județe.

Un proces al tuturor acestor vinovăţii ar fi de dorit dar , din păcate, e irealizabil. Nu acceptăm însă ideea de a înlocui un asemenea proces cu procesul unui singur om.

Acum, când corabia naufragiază, ştim cine fuge.

Noi, nu.

Vom reveni.

Gheorghe Smeoreanu – Criterii.ro