|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Infracţiuni grave de braconaj, probate de poliţiştii vâlceni 

braconaj_32309400

Următorul pe „listă” va fi primarul din Ioneşti, Constantin Neagoie???

În urma activităţilor de documentare a faptelor de braconaj cinegetic comise în zona de sud a judeţului Vâlcea, s-a stabilit suspiciuni că personal cu atribuţii de pază şi ocrotire a fondului cinegetic împreună cu vânători din alte judeţe comit infracţiuni din acest domeniu, fiind efectuate activităţi specifice. Astfel, au fost solicitate 2 autorizaţii de percheziţii Judecătoriei Bălceşti. Instanţa de judecată a emis 2 mandate de percheziţie domiciliară la N. Nicolae, din com. Roşiile, de 46 de ani. Cu ocazia percheziţiei efectuată la domiciliul acestuia au fost identificate 2 capete de căprior, cu coarne, 3 cutii metalice ce conţineau pulbere, alice şi proiectile unice pentru cartuşe de vânătoare, 100 capse pentru cartuşe de vânătoare, 3 dispozitive pentru confecţionat şi sertizat cartuşe, 16 cartuşe cu alice încărcate artizanal, precum şi un număr de 86 cartuşe cal. 5,6 mm, pe care le deţinea fără drept. Totodată, la locuinţa acestuia susnumitului a fost identificată o autorizaţie de vânătoare individuală, în care nu era făcută nicio menţiune, precum şi 2 crotalii aferente acestei autorizaţii. Bărbatul deţinea legal 7 arme din care 4 de vânătoare, una de tir cu glonţ şi două arme de serviciu, una de pază şi una de vânătoare. Atât armele cât şi bunurile susmenţionate au fost ridicate în vederea cercetărilor. La data de 23 iunie a.c., în continuarea cercetărilor, a mai fost efectuată o altă percheziţie în municipiul Bucureşti, din domiciliul suspectului G. Răzvan, iar activităţile de cercetare şi informative au asigurat probarea a 16 infracţiuni din care 9 privind încălcarea regimului armelor şi muniţiilor, al vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic (Legea 407/2006), 4 privind uzul de armă fără drept şi 3 privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Prejudiciul stabilit până în prezent este de 7.500 Euro. A fost luată măsura anulării permisului de port armă şi sancţionarea contravenţională cu 5.000 lei a suspectului N. Nicolae. În aceste condiţii a fost dispusă reţinerea pentru 24 ore a suspectului N. Nicolae, urmând ca, în cursul zilei de 24 iunie a.c. acesta să fie prezentat Judecătoriei Bălceşti cu propunere de arestare preventivă.

Leave a Response