Oltchim ar putea funcţiona la 40% de la 1 august, susţin sindicaliştii
Liderul vâlcean al Confederaţiei Naţionale Sindicale ‘Cartel ALFA’, Ion Vâncea, a declarat joi, pentru AGERPRES, că de la 1 august capacitatea de producţie a Oltchim Rm. Vâlcea ar putea ajunge la 40%, iar combinatul chimic să devină astfel atractiv pentru investitori.
Oltchim ar putea funcţiona la 40% de la 1 august, susţin sindicaliştii
‘Redeschiderea secţiei Oxoalcooli, cea în care se obţin granulele PVC, împingerea capacităţii de producţie spre 40% şi lărgirea ariei de interes a investitorilor pentru Oltchim, acestea au fost principalele noutăţi pe care domnul ministrul Niţă (Constantin Niţă, ministrul Economiei – n.r) le-a avut de comunicat partenerilor sociali din cadrul combinatului chimic. Ministrul ne-a spus despre ce rezultate se poate vorbi la întoarcerea sa din China şi faptul că de la 1 august câteva sute de oameni se întorc la muncă. După cum se ştie deja, termenul de privatizare s-a dus spre finele anului, adică în decembrie, timp în care poate fi preluată rafinăria de la Piteşti şi totodată se poate ridica la 40% capacitatea de producţie, care s-ar putea întâmpla de la 1 august’, a precizat liderul vâlcean al CNS Cartel ALFA.
Sindicalistul a spus că printre investitorii vizaţi de Ministerul Economiei interesaţi să investească la Oltchim sunt chinezii şi azerii.
În prezent, Oltchim funcţionează la 25% capacitate şi cu un număr de 2.300 de salariaţi şi se află în insolvenţă din ianuarie 2013. Combinatul este propus pentru privatizare în luna decembrie. (Agerpres)
Oxoalcooli, asa se numeste mai nou bautul de berica la locul de ”munca”? Poate gasiti un nume si pentru poker si barbut.