Precipitaţiile abundente au afectat 16 localităţi
În urma precipitaţiilor abundente din județul Vâlcea înregistrate în perioada 25 iunie 2014 ora 18:50 – 26 iunie 2014 ora 06:30 au fost afectate de precipitațiile abundente un număr de 16 localități: Alunu, Amărăști, Băile Olănești, Berbești, Copăceni, Drăgăşani, Drăgoeşti, Glăvile, Grădiștea, Ioneşti, Lădeşti, Lăpușata, Mateeşti, Orleşti, Râmnicu Vâlcea, Şirineasa. La nivelul județului au fost inundate 12 de gospodării, patru locuințe și opt beciuri. Au fost afectate cinci căi de comunicație, dintre care un drum național, două drumuri județene, un drum comunal, o cale ferată și nouă rețele electrice. În toată această perioadă următoarele instituții s-au implicat activ pentru soluționarea problemelor cauzate de precipitațiile abundente: Instituția Prefectului – Județul Vâlcea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, Comitetele Locale pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri, Secția Drumuri Naționale, CEZ, Sistemul de Gospodărire a Apelor și Căile Ferate Române.