Accident rutier ciudat în comuna Păuşeşti Măglaşi
Duminică seară, în jurul orei 22.20, printr-un apel la 112, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea au fost anunţaţi de producerea unui eveniment rutier. Ajunşi la faţa locului, s-a stabilit că Elisaveta D., în vârstă de 51 de ani, din comuna Vlădeşti, s-a urcat la volanul unui autovehicul, iar la un moment dat a apăsat pedala de acceleraţie, astfel că a pierdut controlul volanului. Autovehiculul s-a oprit într-o casă de pe strada Coasta din comuna Păuşeşti Măgalaşi, iar ca urmare a impactului, şoferiţa, cât şi minora D. E., în vârstă de 14 ani, s-au ales cu răni destul de grave. Ambele au fost transportate de Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean, unde medicii i-au pus diagnosticul şoferiţei de traumatism cranio-cerebral minor, contuzie toracică simplă şi policontuzii minore. Cât o priveşte de pe minora ce se afla pe locul din faţă dreapta, i s-a stabilit diagnosticul de contuzie cervicală simplă, traumatism toraco-vertebral şi policontuzii minore. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu consumase băuturi alcoolice. În continuare oamenii legii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.