|vineri, aprilie 19, 2024
  • Follow Us!

Guvernul a aprobat acordarea celor 38 tone de motorină din rezervele de stat către judeţul Vâlcea 

Cilea-pag-1

Miercuri, 2 iulie 2014, Executivul a aprobat în mod oficial Hotărârea de Guvern care priveşte scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de motorină şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţia populaţiei afectate din judeţele Vâlcea şi Vrancea. Printr-un comunicat anterior, vâlcenii au fost informaţi că sprijinul cerut Ministerului Apărării, personal ministrului Mircea Duşa de către preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, pentru construcţia în regim de urgenţă a unui pod peste râul Topolog în locul celui distrus de furia apelor a fost materializat în mai puţin de trei săptămâni. Un alt ajutor solicitat Guvernului a venit, însă, în aceeaşi zi în care s-a făcut apel. După numeroase intervenţii în zonele afectate de inundaţii, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea a epuizat toate rezervele de carburanţi şi s-a ajuns în situaţia critică de a nu mai putea acţiona la repararea drumurilor afectate de ultimele calamităţi naturale. In faţa acestei situaţii, preşedintele Ion Cîlea s-a adresat viceprim ministrului Gabriel Oprea, ministrul de Interne, cu rugămintea de a repartiza judeţului Vâlcea o anumită cantitate de motorină din rezervele destinate situaţiilor de urgenţă. Acest apel s-a făcut în dimineaţa zilei de joi 26 iunie a.c. În aceeaşi zi, după amiază, o cisternă încărcată cu motorină a ajuns în depozitul de carburanţi al Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, ea fiind trimisă în mod gratuit. „Am fost deosebit de plăcut surprins de rapiditatea cu care viceprim ministrul Gabriel Oprea a recepţionat rugămintea mea şi ne-a venit în ajutor. Aceeaşi generoasă solicitudine a manifestat şi Dan Cornel Baranga, preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, precum şi secretarul general al acestei Administraţii, Ciprian Alexandru Caralicea. Deşi se afla în misiune peste hotare, preşedintele Dan Cornel Baranga a dat rapid dispoziţiile necesare pentru transferul gratuit a 38 tone de motorină din rezervele de stat către Consiliul Judeţean Vâlcea. Rar mi-a fost dat ca un ajutor gratuit pe care l-am cerut să vină atât de repede, fapt ce mă obligă să transmit şi domnului viceprim ministru Gabriel Oprea, şi preşedintelui Administraţiei Rezervelor de Stat, cele mai sincere mulţumiri. Din această întâmplare am mai înţeles ceva. Am înţeles că cei de la Bucureşti, din Guvern şi din instituţiile centrale ale statului privesc cu maximă atenţie problemele din judeţul Vâlcea, ca şi din întreaga ţară şi nu pregetă să participe la rezolvarea lor” a spus preşedintele CJ Vâlcea.

Leave a Response