Șpârle și șopârle, 10.07.2014
• Fostul senator de Vâlcea din perioada 2000-2004, Matei Vintilă, trece în prezent prin momente grele, din punct de vedere financiar. Jucător important pe piaţa construcţiilor din Bucureşti, firma lui Matei Vintilă traversează de câţiva ani o perioadă extrem de grea, după ce n-a mai fost în stare să finalizeze câteva blocuri pentru care luase deja avans de la câţiva bucureşteni. Pentru realizarea acestui proiect, familia lui Matei Vintilă s-a împrumutat de la bancă, însă pentru că nu a mai ajuns să vândă apartamentele, ratele au rămas neachitate. În scurtă vreme s-au adunat procese de executare atât din partea băncilor, a furnizorilor, dar şi a clienţilor care n-au mai apucat să se mute în imobilele pentru care plătiseră. Soţia „cârcotaşului” Şerban Huidu e acţionară la firma tatălui său, Matei Vintilă. Compania de construcţii controlată de fostul senator Matei Vintilă a intrat în 2014 cu o datorie uriaşă. Conform datelor de la Minsterul Finanţelor, firma avea la 31 decembrie 2013 datorii de peste 32 de milioane de euro, la o cifră de afaceri de numai 420.000 euro şi creanţe (datorii de recuperat) de peste 1 milion de euro.
• Înainte de a pleca la „mititica”, fostul primar al Râmnicului, Emilian Frâncu, şi-a actualizat declaraţia de avere la încetarea de mandat. Singura noutate notabilă este „împrumutul” acordat anul trecut în nume personal în valoare de 10.000 de euro. Beneficiarul împrumutului a fost Marin Băjău, socrul lui Emilian Frâncu, şi fostul proprietar al firmei Regal SRL, deţinătoarea licenţei pentru TV Vâlcea 1.
• Lăudabilă iniţiativa Primăriei Râmnicului de a demara procedurile de modernizare a zonei în care se află Complexul Dovali. Alături de Arenele Traian, Complexul Dovali este una din cele două „pete murdare” de pe faţa Râmnicului, care trebuie urgent modernizate şi reabilitate. Terenul a fost acaparat în condiţii dubioase de diverşi proprietari (printre care şi fostul senator Dorel Jurcan), astfel că este greu de stabilit cine are responsabilitatea modernizării zonei respective. Oricum, un prim pas va fi făcut de Primăria Râmnicului, care, joi, 17 iulie 2014, va organiza o dezbatere pentru consultarea publicului asupra propunerilor PUZ „Zona Comercială Dovali” şi regulament local de urbanism aferent.
• Mai deunăzi, un comitet de „nominalizare şi remunare” (format din Adrian Găman, Ion Costache şi Tiberiu Ionescu) a anunţat câştigătorul concursului de selecţie pentru un post de membru în consiliul de administraţie al Centrului de Expoziţii Călimăneşti. Individul care a „câştigat” concursul se numeşte Mihai Bucura şi se pune întrebarea firească: din ce bani va fi plătit personajul pentru că Centrul de Expoziţii este administrat de societatea muribundă SC Expo Nord Oltenia SA, care nu a mai avut nici un fel de activitate economică şi încasări în ultimii ani?
• Angajaţii de la societatea Pieţe Prest sau DADP ar trebui să-şi îndrepte urgent atenţia asupra aleii pietonale dintre bariera de la Vâlceana şi podul de fier, din dreptul căii ferate. Aleea este plină de buruieni înalte de 1-2 metri care au invadat aproape toată calea de acces respectivă, iar mulţi oameni evită să se aventureze în ceea ce se numeşte „jungla” Râmnicului.