În atenţia notarilor publici: Declaraţia informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, formular 208!
În documentarul fiscal de mai jos, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea reaminteşte principalele prevederi referitoare la completarea şi depunerea formularului 208 „Declaraţie informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal.
Obligaţie
Declaraţia se completează şi se depune de către notarii publici care au obligaţia calculării, încasării şi virării impozitului pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal.
Declaraţia cuprinde informaţii privind tranzacţiile prin care s-au efectuat transferuri ale dreptului de proprietate şi ale dezmembrămintelor acestuia asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, supuse impozitului pe venit, potrivit legii.
Termen de depunere
Declaraţia se completează şi se depune semestrial:
– până la data de 25 inclusiv a lunii următoare semestrului în care a avut loc autentificarea actelor privind transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal;
– ori de câte ori notarul public constată erori în declaraţia depusă anterior, prin completarea unei declaraţii rectificative, conform art. 84 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, situaţie în care se va înscrie „X” în căsuţa prevăzută în acest scop.
Organul fiscal competent
Declaraţia se depune la organul fiscal în a cărui evidenţă fiscală biroul notarial este înregistrat ca plătitor de impozite, taxe şi contribuţii.
În declaraţie se cuprind toate actele instrumentate în perioada de raportare de biroul notarial, inclusiv cele instrumentate la sediile secundare ale biroului notarial.
Completare şi depunere
Declaraţia se completează cu ajutorul programului de asistenţă, care este pus la dispoziţia contribuabililor, gratuit, de unităţile fiscale sau poate fi descărcat de pe portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Notarii publici au obligaţia depunerii declaraţiei la organul fiscal competent, în format electronic (format .pdf, cu fişier .xml ataşat), pe suport magnetic sau optic, care va fi însoţit de exemplarul în format hârtie, semnat şi ştampilat, potrivit legii.
Formatul hârtie se listează prin funcţiile aplicaţiei informatice de asistenţă la completarea declaraţiei şi cuprinde situaţia centralizatoare a datelor declarate, pe beneficiari de venit şi pe tranzacţii prin care s-au efectuat transferuri ale dreptului de proprietate şi ale dezmembrămintelor acestuia, cuprinse în secţiunea C „Date informative privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal” din formular.
Formatul hârtie se listează în două exemplare:
– originalul se depune la organul fiscal, în format hârtie, semnat şi ştampilat, împreună cu formatul electronic al declaraţiei, fişierul .xml ataşat;
– copia se păstrează de către notarul public.
Declaraţia poate fi depusă şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prin utilizarea serviciului de depunere declaraţii on-line, existent pe portalul e-guvernare.ro.
Baza legală: Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 892/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor 208 „Declaraţie informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal” şi 209 „Declaraţie privind veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal”, cu modificările şi completările ulterioare.