Zona din faţa Casei Tineretului a primit denumirea de „Scuarul General Nicolae Mazilu”
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat săptămâna trecută propunerea de atribuire a denumirii „Scuar General Nicolae Mazilu” scuarului existent în zona Ostroveni – Casa Ştiinţei. Potrivit raportului de specialitate, Nicolae Mazilu s-a născut la 25 iulie 1927, părinţii săi fiind Marin şi Maria Mazilu, din satul Zărneşti, comuna Lăpuşata, judeţul Vâlcea. S-a stins din viaţă la 4 februarie 2012, la Rm. Vâlcea. Tatăl său a fost subofiţer şi a luptat pe fronturile celor două războaie mondiale, iar mama a fost casnică. A urmat cursurile şcolii din satul natal şi pe ale Liceului de băieţi „Alexandru Lahovari” din Râmnicu-Vâlcea (promoţia 1949) unde, printre alţii, i-a avut colegi de clasă pe doi dintre titanii teatrului şi filmului românesc, actorii Dem Rădulescu şi Cornel Vulpe. Deşi îşi dorea să urmeze studiile superioare de medicină, împrejurările îl determină să continue pregătirea pentru viaţă într-un alt domeniu, cel militar. Astfel, în perioada Ianuarie 1950- August 1951, urmează cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri de Geniu, Râmnicu-Vâlcea şi, ulterior, pe ale Academiei Militare Generale -Facultatea de Geniu (noiembrie 1957 – septembrie 1960). Cele mai înalte funcţii ocupate de generalul Nicolae Mazilu, ca rezultat al unei pregătiri intense şi a competenţei deosebite, sunt: Comandant al Regimentului 52 Geniu – Alba lulia (1966-1973), Şef al Secţiei Operaţii şi Cercetare în Comandamentul Trupelor de Geniu (1973-1975), Comandant al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Geniu-Construcţii şi Căi Ferate – Râmnicu Vâlcea (1975-1982). „Iubitor de literatură încă din copilărie”, aşa cum mărturiseşte într-un volum publicat în 2008, după pensionare îşi pune în valoare talentul scriitoricesc şi publicistic, contribuind din plin la dezvoltarea patrimoniului creativ vâlcean. în anul 1995 este primit în colectivul Societăţii Culturale „Anton Pann”, în care s-au înscris un „număr relativ mare de «mici literaţi», total necunoscuţi până atunci, care au pornit la drum, fericiţi că o veche şi nedeclarată pasiune a lor se poate manifesta în voie”. Ca publicist, a debutat după Revoluţia Română din Decembrie 1989, făcându-se prezent cu o serie de articole, referinţe şi cronici în presa naţională şi locală şi, de asemenea, în revistele de cultură din Râmnicu Vâlcea (Cultura Vâlceană, Povestea vorbei, Ţânţarul) şi din ţară (Viaţa de pretutindeni). Despre viaţa şi opera generalului Nicolae Mazilu au fost publicate de-a lungul vremii o serie de referinţe în mai multe dicţionare, enciclopedii, monografii şi reviste, autorii lor fiind oameni de cultură şi de presă (Costea Marinoiu, Nicolae Sporiş, Mihai Sporiş, Gheorghe Sporiş, Vasile Roman, Doru Moţoc, Petre Petria, Ion Măldărescu, Emilian Frâncu, Loredana Păunescu, George Voica, Corneliu Tamaş, Felix Sima, Candida Eftimie, Marian Pătraşcu, Ion Soare, C. Dobrinescu, Eugen Petrescu etc.) şi ofiţeri genişti (col. prof. univ. dr. Mircea Vladu, col. rez. Nicolae Ghiţă, col. ing. rez. Vasile Voinicu, col. ing. rtg. loan Belci, col. ing. rez. Florea Necula etc.). Prin atribuirea denumirii acestui scuar, numerotarea imobilelor din această zonă nu este influlenţată.
Felicitări pentru cei ce s-au gândit să facă acest gest, post mortem, pentru generalul Nicolae Mazilu, o mare personalitate a Armatei României şi a Râmnicului, pe care l-a iubit şi l-a cinstit până în ultima clipă a vieţii sale.
Poate că cineva se va gândi cândva să-i facă generalului Nicolae Mazilu un bust din bronz, pe care să-l amplaseze pe platoul din apropierea tunelului de pe Transfăgărăşan, aducând astfel un pios omagiu acestuia şi tuturor ostaşilor care şi-au jertfit vieţile pentru a dăltui în stâncă măreaţa şi nemuritoarea Epopee a Transfăgărăşanului. Aşa să ne nea Dumnezeu gândul cel bun.