Șpârle și șopârle, 07.08.2014
• O vizită importantă va avea loc joi, 7 august, pe Platforma Industrială Sud: preşedintele Grupului Ciech, Dariusz Krawczyk, revine pentru a doua oară în judeţul Vâlcea. Polonezul va fi însoţit de mai mulţi „grei” din cadrul Ciech, iar delegaţia se va deplasa la Uzinele Sodice Govora, la CET Govora şi la Oltchim. Vizita vine în contextul în care la USG s-a achiziţionat un nou calcinator cu aburi în valoare de 10 milioane de euro. De asemenea, prezenţa în judeţul nostru a preşedintelui Grupului Ciech, Dariusz Krawczyk, este legată de faptul că polonezii sunt tot mai interesaţi de privatizarea Oltchim (care va avea loc în luna decembrie) şi, de aceea, se impunea o deplasare la faţa locului pentru a studia mai atent situaţia de la Combinatul Chimic.
• Proprietarul unui depozit de materiale de construcții, amendat recent de ANAF, băieții din Târgu Jiu, știe cine i-a purtat sâmbetele și l-a taxat. Este vorba despre o struțo-cămilă, om de afaceri – politician.
• Deunăzi, noua conducere a Partidului Conservator Vâlcea se plângea de… un fapt comun care s-a întâmplat de mai multe ori în sânul partidului. Este vorba de „practica” liderilor de partid de a fugi cu documentele PC după ce sunt detronaţi de la conducere. Aşa s-a întâmplat şi acum, când preşedintele interimar Loredana Predescu s-a plâns că Nicu Gheorghe şi Ionel Giuran au plecat cu toată arhiva partidului şi nu mai vor să o înapoieze, chiar cu preţul unor procese în instanţă.
• Un ofițer SRI de la Vâlcea a sedus și a abandonat o tânără domnișoară după ce a determinat-o prin „mijloace specifice“ să-l împrumute cu câteva mii de euro. Mai mult decât atât, Don Juan – ul cu ochi albaștri a primit pentru prestațiile efectuate la domiciliul „victimei“ și mai multe bijuterii. James Bond de Râmnicu Vâlcea s-a întors într-un final la nevastă, iar domnișorica generoasă a rămas cu buza umflată și vrea acum cadourile înapoi. Te doare capul!!!
• Pedelisto-liberala Iulian Moise este în vacanță la Mamaia cu întreaga familie. Îi dorim vacanță plăcută și îi recomandăm plaja „Mojito“….
• Zilele trecute, proprietarul Kaufland a primit autorizaţie de construire de la Primăria Râmnicului pentru ridicarea unui al doilea supermarket în municipiu. Magazinul va fi amplasat în zona Nord, pe strada Barajului. Deţinătoarea autorizaţiei de construire este firma Entire Real Estate Solutions SRL.