Comuna Păuşeşti Otăsău este lăsată să moară economic de autorităţile centrale şi judeţene
La viitura produsă în data de 15 aprilie 2014, podul din beton armat care făcea legătura cu restul localităţii, a satelor Văleni şi Soliceşti din comuna Păuşeşti Otăsău, a fost grav avariat, devenind impracticabil. Acest pod, construit în anul 1998, era folosit de unul din cei mai mari agenţi economici ai judeţului, SC Forestcov SRL, pentru a transporta atât materia primă, buşteanul, cât şi produsul finit, cheresteaua, camioanele de mare tonaj folosind acest pod. Potrivit unor precizări ale viceprimarului din comuna Păuşeşti Otăsău, Cătălin Avan, „de la momentul avarierii acestui pod, noi ca autorităţi locale, am făcut tot ce trebuia făcut legal (DALI, studii geotehnice, expertize, etc) în scopul emiterii unei hotărâri de guvern pentru alocarea sumelor necesare reconstruirii acestui obiectiv. Tot la la data de 15 aprilie 2014 a fost ruptă de viitură şi puntea metalică de la Şerbăneşti-Buzdugan, un alt sat al localităţii noastre. În data de 29 iulie 2014, o alta viitură a rupt un alt pod din beton armat aflat pe drumul sătesc care leagă satul Păuşeşti-Otăsău de restul localităţii (podul de la primărie) şi un pod din beton pe drumul agricol Băteşani (drum folosit ca ruta ocolitoare, după ruperea primului pod, în aprilie). În acest moment, trei sate cu peste 500 de familii sunt izoate complet de restul localităţii, iar ambulanţa sau pompierii nu au acces în aceste sate. Agentul economic care asigură aproape 500 de locuri de muncă este în pragul insolvenţei, în principal datorită faptului ca nu a mai putut să aprovizioneze fabrica de cherestea cu materie primă. Toate aceste nenorociri au fost aduse la cunoştinţa autorităţilor judeţene, însă aflăm astăzi cu stupoare, că pentru localitatea Păuşeşti, nu a fost alocat nici un leu, iar localităţi, precum Pietrari sau altele, spre exemplu (unde lucrează societăţi comerciale apropiate lui Florea Mierluş, director tehnic în cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea), primesc bani din cei 12 milioane de lei alocaţi judeţului Vâlcea, deşi acolo pagubele sunt nesemnificative. Cetăţenii din Păuşeşti Otăsău sunt disperaţi”.