Cazuri și necazuri la audiențele viceprimarului Cocoș
Cu ocazia audienţelor acordate miercuri dimineaţă, viceprimarul Vasile Cocoş a dat mai multe dispoziţii pentru remedierea unor situaţii reclamate de cetăţeni ai oraşului. Printre acestea se numără analiza cu toţi factorii responsabili a oportunităţii montării unui semafor pe bd. Tineretului, în dreptul Pieţei Ostroveni sau trimiterea unui autogreder al DADP pentru amenajarea legăturii dintre străzile Livezi şi Dealul Malului. Totodată, s-a mai reţinut necesitatea adâncirii rigolei existente pe strada Prunului şi prelungirii acesteia după intersecţia cu str. Arinilor până la vărsarea în râul Olăneşti, astfel încât preluarea apelor pluviale să se facă mai eficient, iar proprietăţile din zonă să nu mai fie inundate la fiecare ploaie mai intensă.