Vâlcea, capitala turismului balnear
Valcea a revendicat titlul de capitala a turismului balnear inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, prin statiunile sale precum Baile Olanesti, Calimanesti, Baile Govora. Toate trei sunt situate la o distanta de aproximativ 20 de kilometri fata de Ramnicu Valcea, capitala judetului, spre nord, vest si sud vest.
Acestea au primit in 2011 statutul oficial de „statiuni balneologice de interes national”, mai precis, fiind vorba de o reatestare a valorii lor in domeniul turismului medical si balneoclimateric.
In rest, cele trei statiuni sunt diferite prin oferta lor balneara, istorie, legende, geografie, acest lucru contribuind, de altfel, in sens pozitiv, la o oferta variata pentru un turist care si-ar dori sa le cunoasca pret de cateva zile, sau sa petreaca un sejur aici.
”Olanestiul sau Baile Olanesti este statiunea cu cele mai multe izvoare minerale din Romania, peste 30 captate, de aceea i se mai spune statiunea ‘Izvoarele de Aur’, apele de aici fiind iodurate, bromurate, sodice, calcice, sulfuroase si clorurate, hipotone sau izotone”, spune primarul orasului, Sorin Vasilache.
Anul 1873 este anul cel al confirmarii valorii terapeutice a izvoarelor minerale de la Olanesti, care, alaturi de cele din Calimanesti, obtin medalii de aur la Expozitia Internationala de la Viena.
Atentia pe care i-o da Olanestiului dr. Carol Davila si vizita printului Carol I al Romaniei, in 1867, fac ca Olanestiul sa intre in atentia lumii, devenind, la sfarsitul secolului al XIX-lea, una dintre cele mai importante statiuni din tara. Apele minerale de la Olanesti au fost analizate chimic si comparate cu cele de la Baden-Baden, Karlovy-Vary si Aix de Bains, precum si din multe alte statiuni europene de mare renume.
Calimanestiul sau Calimanesti-Caciulata este antecamera Defileului Oltului. Cunoscut din secolul al II-lea drept punct central al liniei de fortificatii romane — Limes Alutanus, prin castrul Arutela, Calimanestiul este atestat documentar de Mircea cel Batran la 20 mai 1388, prin actul de inzestrare a viitoarei sale necropole domnesti — Manastirea Cozia, document in care sunt pomenite si orasele Ramnicu Valcea si Pitesti.
Se spune ca si Mircea cel Batran s-a tratat la batranete cu apele minerale de la Calimanesti. Pe la jumatatea secolului XIX, doctorul Carol Davila recomanda imparatului Napoleon al III-lea, care suferea de o boala a ficatului, apa actualului izvor nr. 1 de la Caciulata. Apa era imbuteliata si dusa cu postalionul la Paris.
De asemenea, Franz Joseph, regele Austro-Ungariei, a beneficiat de tratamentul apelor minerale de la Caciulata.
Calimanestiul devine statiune la inceputul secolului XX, o data cu aparitia primelor pensiuni in stil elvetian, case cu turn, dar si a hotelurilor, cel mai vechi fiind Pavilionul Central (Hotelul Central de azi).
Distinsa doamna a turismului balnear din Valcea, numita si Sighisoara Sudului, Baile Govora, se straduieste astazi sa-si recapete atmosfera si stilul din perioada belle-epoque. In anii ’30, aici se organizau campionatele nationale de bridge, si statiunea era cotata la Bursa de la Paris, scrie Agerpres.