Mistreţii au distrus recoltele oamenilor din comuna Stoeneşti
Locuitorii şi primarul comunei Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă, care îşi lucrează pământurile, privesc cu neputinţă cum munca lor este distrusă de turmele de mistreţi. Au distrus culturile de porumb, sfeclă, cartof, ceapă, etc, le-au omorât şi câinii. An de an, au cerut ajutorul autorităţilor judeţene, însă fără nici un rezultat. Reprezentanţii statului ţin una şi bună, că „vânatul porcilor sălbatici este interzis”. „Totuşi, statul ar trebui să-i apere pe oameni, să-i sprijine, nu să-i împovăreze, cum este cazul locuitorilor din comuna noastră, deoarece impozitele noastre se duc în visteria statului şi nu în altă parte. În scurt timp nu o să mai semene nimeni nimic, dar nici impozite nu vom mai plăti pentru că noi cheltuim, cu aratul, discuitul, semănatul şi multe altele şi nu ne alegem cu nimic. După ce că situaţia este catastrofală în ţară…. Localităţi întregi sunt acoperite de ape din cauza inundaţiilor, statul român a vândut toată industria la fier vechi şi este sărăcie lucie peste tot, iată ne mai chinuim şi cu aceste animale”, a precizat un grup de localnici. Este ştiut că gestaţia durează aproximativ trei luni, o scroafă dă naştere la 8-12 purcei, şi poate făta şi de două ori pe an, se înmulţesc ca şoarecii. Dacă nu se iau măsuri urgente din partea autorităţilor statului, mistreţii vor ajunge să împânzească tot mediul rural!