|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Poliţiştii au prins o grupare infracţională, specializată în comiterea de furturi din locuinţe 

hot locuinte

FOTO1 FOTO 3În urma colaborării cu Poliţia municipiului Oradea – I.P.J. Bihor şi S.O.S Oradea şi a exploatării cu operativitate a datelor rezultate din teren, poliţiştii vâlceni cu sprijinul S.A.S., au procedat la oprirea în trafic, depistarea şi identificarea lui N. Bogdan, de 30 de ani, M. Liviu, de 31 de ani, S. Robert, de 23 de ani şi K. Zoltan, de 33 de ani, toţi din mun. Baia Mare, jud. Maramureş. Cei patru sunt cunoscuţi ca grupare infracţională nestructurată, specializată în comiterea de furturi din locuinţe, prin modul de operare chei potrivite. În urma probatoriului, s-a stabilit că aceştia au pătruns în data de 02 septembrie a.c., într-o locuinţă din mun. Rm. Vâlcea, de unde au sustras suma de 600 lei, un aparat foto şi 6 bonuri de masa, valoarea prejudiciului fiind de cca. 800 lei. Faţă de aceştia s-a luat măsura reţinerii pe o perioada de 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, urmând a fii prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă. Cu ocazia efectuării controlului autoturismului, în interior, au fost găsite instrumente destinate descuierii butucilor de la yale. De asemenea, au fost găsite aproximativ 3-4 grame de resturi vegetale de culoare verde, ce păreau a fi canabis, fiind ridicate de către poliţiştii din cadrul SCCO Valcea, în vederea expertizării acestora. În continuare se vor efectua cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Leave a Response