|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Simpozioane în cinstea Sfinţilor Brâncoveni 

simpozion-1

Evenimente culturale de rang academic la Baia de Aramă şi Hurezi

Personalităţi de seamă din viaţa culturală, oameni de carte, cercetători şi profesori au participat la începutul acestei săptămâni la Baia de Aramă în judeţul Mehedinţi şi la Mănăstirea Hurezi din Vâlcea la două întâlniri de înaltă ţinută academică care s-au făcut spre cinstirea vieţii şi activităţii Sfinţilor Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu, domnii Ţării Româneşti.

Episcopia Severinului şi Strehaiei, în parteneriat cu Facultatea de Teologie din Craiova, a organizat în zilele de 1 şi 2 septembrie Simpozionul internaţional cu tema: „Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu – ocrotitori ai neamului şi ai Bisericii strămoşeşti“. Evenimentul a fost prilejuit de proclamarea de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2014 ca An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română, precum şi de împlinirea a 360 de ani de la sfârşitul domniei binecredinciosului Voievod Matei Basarab. Deschiderea oficială a simpozionului internaţional a avut loc luni, 1 septembrie, în sala de conferinţe a Protoieriei Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi. Printre participanţii la simpozion îi amintim pe IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, prof. univ. dr. Dinică Ciobotea, Universitatea din Craiova, prof. univ. dr. Alexandru Magola, Academia de Ştiinţe a Moldovei din Chişinău, dr. Tudor Nedelcea, cercetător la Institutul CS Niculaescu Plopşor din Craiova, prof. univ. dr. Florin Marinescu, Institutul de Studii Neogreceşti din Atena, prof. univ. dr. Iolanda Ţighiliu, Universitatea „Ovidiu“ din Constanţa, prof. dr. Florin Eepure, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vâlcea etc.

Comunicările susţinute vor fi publicate în volumul simpozionului „Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu – ocrotitori ai neamului şi ai Bisericii strămoşeşti“.

Simpozion internaţional în cinstea Sfântului Constantin Brâncoveanu la Hurezi

Evenimentele culturale, începute în Episcopia Severinului şi Strehaiei, au fost completate în zilele de 2-3 septembrie, la Mănăstirea Hurezi, din judeţul Vâlcea. Aici a fost organizat Simpozionul internaţional cu tema „Spiritualitatea mărturisitoare a culturii româneşti în perioada Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu“. Au prezentat referate şi prelegeri mai mulţi academicieni, profesori universitari şi invitaţi de seamă, din ţară şi de peste hotare.

Evenimentul a fost deschis printr-o slujbă de Te Deum, săvârşită în biserica mare a Mănăstirii Hurezi de către IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. În prima zi a întâlnirii, alături de prezentările participanţilor, a fost vernisată expoziţia „Rădăcini brâncoveneşti“, organizată de Elena Murariu.

Printre invitaţi s-au numărat: acad. Răzvan Theodorescu, prof. univ. dr. Radu-Ştefan Vergatti, de la Universitatea Valahia, din Târgovişte, pr. conf. univ. dr. Octavian Moşin, de la Universitatea de Stat din Moldova, pr. conf. univ. dr. Mihai Săsăujan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“, Universitatea din Bucureşti, pr. lector univ. dr. Sergiu-Grigore Popescu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Craiova, pr. prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“, Universitatea din Bucureşti, şi consilier patriarhal etc.

Astăzi, în ultima zi a întâlnirii, după ultima sesiune de prelegeri, invitaţii vor putea viziona filmul „Puterea viziunii“, în regia Elenei Murariu, pictor şi restaurator, care va fi evaluat de acad. Răzvan Theodorescu şi Elena Dulgheru, critic de film. Simpozionul se va încheia cu un pelerinaj la mănăstirile Bistriţa, Arnota, Govora, Surpatele şi Dintr-un Lemn.

(Diac. Ioniţă Apostolache, Diac. Gheorghe Cioiu)

One Response to Simpozioane în cinstea Sfinţilor Brâncoveni

  1. Andrei Minea

    Culturnici si scribalai! I-a dus Epure la Manastirea Dintr-un Lemn, seara, la 20.00, pe intuneric si ploaie, sa se rasteasca la maicutele si preotii de acolo, sa pretinda sa fie imbuibati si sa plece cu sarsanalele pline, sa pretinda cafele la miezul noptii, sa taie si sa spanzure, desfiintand tot, dupa ce, TRINITAS si FORMULA AS au facut reportaje laudative la adresa modificarilor de bun augur aduse aici. Este si locul de suflet al guvernatorului BNR, Mugur Isarescu. EDl. Epure nici macar nu s-a sinchisit sa-si arate fata , oare sa-i fie rusine? Veniti luni la hram, va fi minunat! Domnul sa ne ajute pe toti!

     

Leave a Response