Staţiunile balneare reduc preţurile în perioada următoare
Cele trei stațiuni balneare din județul Vâlcea – Călimănești, Govora și Olănești îi așteaptă pe turiști începând cu 15 septembrie până în 15 decembrie, fiind oferite pachete promoționale de odihnă și tratament în cadrul mai multor programe, transmite Agerpres.
Edilii celor trei stațiuni vâlcene au menționat că oferta turistică este „pentru patru anotimpuri” și că prețurile reduse pot fi un stimulent pentru ca turiștii care nu și-au putut permite o vacanță în perioada verii să vină în Călimănești, Olănești sau Govora.
in Economic