Scandal sexual la Vâlcea cu fotbaliști și pițipoance
Continuă telenovela aventurii de o noapte pe care au trăit-o, în deplasare, la Vâlcea, Denisa Botcari şi Mihai Costea. Blonda i-a făcut o destăinuire-şoc uneia dintre cele mai bune prietene de-ale sale.
Astfel, în peisaj apare, ca principal “vinovat” al idilei dintre cei doi, un al treilea personaj, tot un fotbalist cunoscut drept cuceritor în rândul frumuseţilor de la noi. Acesta este nimeni altul decât Cristian Daminuţă, ultimul iubit al… Mădălinei Pamfile! Ce legătură are Daminuţă cu Botcari şi Costea? Ei bine, Denisa a acceptat invitaţia lui Nilă la Râmnicu Vâlcea tocmai pentru a-i plăti aceluia anumite poliţe!
“Denisa este încă îndrăgostită de Daminuţă. Cu toate acestea, ea a făcut pasul cu Nilă ca Daminuţă să nu o mai caute şi să-şi vadă de carieră. Dar e mereu tristă şi încearcă să-şi revină. Ei aveau de ceva timp o relaţie de care nu ştiau decât foarte puţine persoane, apropiaţi de-ai lor. Din cauza lui Cristi, ajunsese să nu mai mănânce, se simţea rău. Când şi-a dat seama că nu merită, a vrut să-l facă să înţeleagă că nu-l mai vrea. Motiv pentru care, într- un final, l-a acceptat pe Mihai. Chiar ea mi-a zis: «Am ieşit cu Costea ca să mă răzbun pe Daminuţă»”, a povestit, pentru Libertatea, amica Denisei. (criterii.ro)