|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

O bestie cu chip de om din Roeşti şi-a ucis copilul 

furtcatuse

La data de 24 septembrie, medicul de familie din comuna Roeşti a sunat la 112 şi a anunţat poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Lăpuşata ca are informaţii cum că Marinela G., în vârstă de 31 de ani, din localitate, care se afla în evidenţele medicale cu o sarcină de 33 săptămâni, acum aceasta nu mai prezintă urme vizibile de sarcină şi că nu a fost înregistrată nici o naştere. Astfel, poliţiştii s-au sesizat şi s-au dus la locuinţa femeii pentru a efectua cercetări. Tânăra femeie, mamă a patru copii, le-a spus poliţiştilor că, în data de 18 septembrie, a fost bătută de soţ, iar a doua zi, în jurul orei 05.30, a născut în curtea locuinţei. Trebuie menţionat faptul că deşi se afla în durerile naşterii, femeia nu a sunat la 112 să solicite ajutor medical. După ce a născut, fără să verifice dacă nou născutul este viu, Marinela G. l-a înfăşurat în haine, după care l-a ascuns în holul locuinţei, unde l-a ţinut timp de o săptămână, când a fost nevoită să îl mute în curtea locuinţei din cauza unor lucrări de reparaţii efectuate de membrii familiei. Astfel,oamenii legii aveau să descopere cadavrul celui mic în curtea locuinţei femeii, sub un maldăr de haine. Cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Vâlcea în vederea efectuării necropsiei. Potrivit spuselor medicul legist Daniel Roncea, fetiţa, născută la termen, prezenta un traumatism cervical. Pe numele femeii, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, riscând ani grei de închisoare.

Leave a Response