|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Un deputat de Vâlcea al actualei puteri cere fonduri pentru pârtia de schi din Voineasa 

transalpina-ski-resort-vidra

 

Recent, deputatul PSD Aurel Vlădoiu a formulat două interpelări pe care le-a adresat Ministerului pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism (lui Florin Nicolae Jianu – ministru delegat) şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (lui Nicolae Liviu Dragnea – viceprim-ministru), pe tema găsirii resurselor financiare pentru plata investiţiei la pârtia de schi de la Vidra. „În judeţul Vâlcea s-a derulat, în ultimii ani, una dintre cele mai importante investiţii în turism din România. S-au cheltuit câteva zeci de milioane de euro pentru amenajarea şi dotarea pârtiei de schi de lângă lacul Vidra, la Voineasa fiind un gol alpin care atrage lunar, pe timpul iernii, zeci de mii de turişti. A fost amenajat şi un lac artificial la 1.934 metri altitudine, cum nu mai există nicăieri la noi în tară. Pârtia de schi de la Obârşia Lotrului ar putea fi cel mai mare domeniu schiabil din România dacă s-ar plăti cei 11,8 milioane euro datorie către constructor. În acest sens, vă reamintesc că cei peste 100.000 de oameni care au mers acolo ca turişti în iarna trecută, dincolo de plăcerea de a schia şi a admira peisajul din zonă, nu au avut ce să facă mai mult, pentru că nu există capacităţi de cazare. Acesta ar trebui să fie un proiect turistic care să dea o şansă vâlcenilor, oamenilor din judeţele învecinate, o şansă la un loc de muncă, la un mod de a câştiga venituri din turism. Acest proiect a fost gândit la nivel global, pentru că numai aşa se poate face turism profitabil, astfel încât să existe clienţi cel puţin opt luni pe an. Acest domeniu schiabil nu este altceva decât o „ancoră” pentru investitorii care vor apărea în zonă. Cu toate acestea, finanţarea pentru acoperirea datorilor către constructor nu este asigurată, fiind vorba de restanţe de peste 500 miliarde de lei vechi. Sub presiunea creditorilor, s-ar putea ajunge chiar la dezafectarea instalaţiilor (telescaun, teleschi) care deservesc pârtia. În concluzie, stimate domnule ministru, vă rog să vă precizaţi punctul de vedere cu privire la situaţia prezentată mai sus şi, cu autoritatea de care dispuneţi, să găsiţi soluţiile de rezolvare. Solicit răspuns scris şi oral”, spune Aurel Vlădoiu.

Leave a Response