|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Cine sunt OFIŢERII ACOPERIŢI din politica şi presa VÂLCEANĂ 

images

Cazul Robert Turcescu va fi întors pe toate feţele, va fi analizat de specialişti şi jurnalişti, va fi îndelung comentat şi se vor face multe speculaţii pe marginea spovedaniei acestuia. A fost şantajat Turcescu? Ce a determinat mărturisirea acestuia cu privire la păcatul de a fi fost ofiţer acoperit? Sunt întrebări la care eu aştept un răspuns şi ar mai fi câteva legale de unele personaje importante de la Vâlcea. Există o analogie între situaţia lui Turcescu şi a mai multor politicieni şi jurnalişti. Deci, în vara anului 2012 s-a stârnit din senin o furtuna avansărilor ilegale din Armata Română.

La acea vreme Turcescu a infirmat faptul că este locotenent-colonel şi a ameninţat Ministerul Apărării Naţionale cu judecata dacă nu revine asupra situaţiei de fapt cu privire la apariţia numelui său în tabelele cu cei avansaţi în grad. După doi ani, chiar Turcescu a dezvăluit că a fost ofiţer acoperit al unui serviciu secret al MApN, cu gradul de…locotenent-colonel. Dacă e să merg pe firul logic, plecând de la acest caz particular şi generalizând înseamnă că mare parte din cele 800 de persoane care apăreau în acele tabele au legături mult mai strânse cu anumite servicii secrete. Raţionamentul, poate aberant, absurd, se reduce doar la persoanele care au fost avansate, spre exemplu, de la gradul de caporal la colonel, adică pentru care MApN a sărit nişte trepte.

Cel puţin un personaj politic local, la acea vreme, era în această situaţie. Acum omul s-a retras şi activează în alt domeniu, tot unul în care manipulează mase. Pe mine nu mă surprind aceste lucruri în condiţiile în care alte chestiuni mult mai murdare le stă în caracter unora din lumea politică şi din media locală.

Concret, sunt convins că există ofiţeri ai serviciilor secrete printre politicieni şi cred cu tărie că cei depre care CNSAS nu a eliberat nici un document, de lucrător, colaborator al fostei Securităţi, sau pur şi simplu o adeverinţă din care să reiese că nu a fost informator ori colaborator al serviciului secret comunist, în momentul în care aceştia au candidat sau ocupat o funcţie publică, înseamnă că aceia sunt încă activi.

Sunt convins că există ofiţeri acoperiţi care lucrează şi în presa locală şi pe care îi cam miros, dar acest lucru nu mă deranjază atâta timp cât nu se comit abuzuri şi se respectă legea. În schimb am o mare problemă cu turnătorii din presă, cu cei care au făcut delaţiuni murdare contra cost, turnătorii jegoşi care dau tot felul de informaţii despre jurnalişti numai să nu-şi piardă solda.

Despre aceştia poate o să revin odata, pe larg, cu nume şi prenume. Personal am făcut obiectul unor astfel de note informative oferite de turnătorii din presă ofiţerilor serviciilor secrete, am dovezi şi amănunte, dar nu vreau să mă victimizez.

Articol preluat şi adaptat situaţiei de la Vâlcea de pe site-ul: scandaldegorj.ro (autor Claudiu Matei)

Leave a Response