|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice 

laurentiu-coca-senator-psd


Ne aflam în Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii. Aceasta este frumoasa deviză sub care sărbătorim în prezentZiua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. Îmbătrânirea activă este atât o aspiraţie şi o cerinţă a vieţii individuale sănătoase cât şi o necesitate socială, date fiind procesele de îmbătrânire a populaţiei în cele mai multe din statele dezvoltate ale lumii. Potrivit aprecierilor Oficiului European de Statistică (Eurostat), aproape o treime din cetăţenii Uniunii Europene vor avea vârsta de peste 65 de ani până în 2050. Şi în România, segmentul populaţiei vârstnice, de peste 60 de ani, va înregistra o tendinţă de creştere de la 3,1 milioane în 2004 la 5 de milioane în 2050.

Ponderea mare şi în creştere a acestei categorii de vârstă şi problemele specifice pe care le trăieşte au determinat statele lumii ca în fiecare an, la 1 octombrie, să marcheze prin diferite acţiuni Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.

                 În context internaţional,primul plan de acţiune privind ajutorarea persoanelor în vârstă a fost elaborat de ONU în 1982. Dar sărbătoarea vârstnicilor a fost instituită abia în decembrie 1990 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în baza Rezoluţiei nr.45/106. Printr-o serie de rezoluţii ulterioare, Adunarea Generală a ONU şi Consiliul Economic şi Social (ECOSOC) au cerut guvernelor statelor membre ONU să elaboreze cu prioritate programe vizând sprijinirea persoanelor de vârsta a treia. În acest sens, în cadrul guvernelor statelor lumii au fost înfiinţate departamente specializate pe acest gen de probleme.

După cum ştiţi, Guvernul României s-a conformat acestor recomandări şi practici iar Guvernul actual a introdus expresia Persoanele Vârstnice chiar în denumirea Ministerului Muncii. Lucrul acesta nu este întâmplător sau lipsit de importanţă, ci reflectă preocuparea alianţei aflate la guvernare de a trata cu mare atenţie şi în spirit desolidaritateproblematica vieţii persoanelor de vârsta a treia.

          Pentru Partidul Social Democrat solidaritatea socială este o valoare primordială pe care o onorăm prin fapte.În acest sens, se poate constata că toate persoanele vârstnice au beneficiat în timpul guvernării noastre de măsuri reparatorii, de indexarea pensiilor, de sevicii sociale mai bune adecvate situaţiei lor concrete. Şi în continuare, pensiile vor fi indexate cu cinci procente, de la 1 ianuarie 2015, aşa cum au anunţat reprezentanţii Guvernului. Totodată, ministerele Finanţelor şi al Muncii lucrează în aceste zile la o măsură prin care anul viitor ar putea fi majorate şi pensiile mici. Din această lună pensionarii vor beneficia de amnistia fiscală adoptată în septembrie de Parlament. Se revine la pensile speciale aşa cum s-a procedat pentru pensionarii diplomaţi şi suntem în discuţii cu personalul navigant aeronautic,piloţi şi stewardese, apoi vom lua în discuţie drepturile tăiate de regimul Băsescu-Boc personalului puterii judecătoreşti altul decât magistraţii. S-a repus în funcţiune legislaţia privind indemnizaţia de merit pentru marile personalităţi ale ştiinţei, culturii şi sportului românesc.

Stimaţi colegi, sărbătorirea zilei internaţionale a persoanelor vârstnice coincide în acest an cu începutul campaniei pentru alegerile prezidenţiale. Mai ales această categorie de vârstă îşi pune speranţa că se va pune capăt unui regim care a dezbinat toate categoriile sociale, profesionale şi de vârstă, care a i-a marginalizat şi pedepsit pe bătrâni. Ei îşi vor alege preşedintele dintre candidaţii care s-au dovedit solidari cu ei şi care are capacitatea de a reuni pe toţi românii în jurul marilor proiecte naţionale.

 

 

 

Senator PSD,

Laurenţiu Florian Coca

Leave a Response