Cum ne alegem duhovnicul ?
Când i-a trimis la propovaduire pe Apostoli, Mântuitorul Iisus Hristos le-a spus: „Oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în cer” (Matei 18, 18); și iarăși: „Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute” (Ioan 20, 23). La rândul lor, Apostolii au hirotonit episcopi și preoți, asemenea lor, având puterea de a lega și de a dezlega păcatele oamenilor.
Preotul duhovnic săvârșește Taina Spovedaniei și, insuflat de Duhul Sfânt, îi îndrumă pe credincioși pe calea mântuirii. Nu poate exista viață creștinească fără sfătuire, fără mărturisirea păcatelor și, mai ales, fără dezlegarea lor. Astfel, fiecare om, fie mirean, fie preot sau episcop, are duhovnicul său, la care își mărturisește păcatele și de la care primește dezlegarea.
Daca un preot este socotit „mare duhovnic” de un grup de credincioși, aceasta nu înseamnă că acela poate fi tuturor un „mare duhovnic”. Pentru că natura omenească nu poate fi uniformizată, cunoașterea unui om nu trebuie să aibă loc prin intermediul altora, ci „față către față”, prin întâlnire nemijlocită și comunicare directă. Până la hotărârea definitivă, fiecare credincios poate cerceta mai mulți preoți, pentru cuvânt sau pentru mărturisire. Nu este rău ca fiecare creștin să-și caute duhovnicul care îi place, cât timp căutarea lui nu este una vicleană, așteptând un preot cât mai îngăduitor cu păcatele.
Unii credincioși sunt ispitiți să-i numească „preoți cu har” doar pe acei preoți care au o viață morală deosebită, ori pe cei care predică foarte frumos. Este adevărat că unii preoți au înmulțit harul în viața lor, printr-o trăire duhovnicească aleasă, dar nu trebuie trecut cu vederea faptul că toți preoții au har sfințitor. Păcatele personale ale preotului nu fac nelucrător harul primit de acesta în Taina Hirotoniei. Numai căderea din dreapta credință (erezia) poate face nelucrător harul preotului.
Calitatea unui preot duhovnic nu se verifică prin predicile sale, nici prin asprimea vieții lui, ci prin viața celor care se spovedesc la el. Astfel, dacă fiii duhovnicești ai unui anumit preot sunt smeriți și cu multă dragoste față de aproapele, atunci acela este un părinte duhovnic înțelept și vrednic de urmat.
Nu atât liniștirea sufletului, într-un moment de supărare, cât mai ales vederea păcatelor proprii, învățarea smereniei și iertarea din toată inima a vrăjmașilor trebuie căutate în Taina Spovedaniei. Astfel, duhovnic bun este acela care îi iubește necondiționat pe fiii săi duhovnicești și pe care îl doare inima pentru patimile lor. Duhovnicul trebuie să simtă față de credincioși ceea ce o mamă simte pentru copiii ei.
Pe de altă parte, dacă cei care se spovedesc arată lenevire și indiferență, de s-ar spovedi chiar la duhovnici sfinți, tot nu ar învia în inima lor. În această privință, Cuviosul Nicon de la Optina spune: „Părintele duhovnic este ca un stâlp care arată calea, dar pe cale trebuie să mergi de unul singur. Dacă duhovnicul va arată, iar ucenicul nu se va mișca, atunci ucenicul nu va ajunge nicăieri, ci așa va putrezi lângă acel stâlp de lumină”.
Arhiepiscopia Râmnicului
