Şpârle şi şopârle, 05.10.2014
• S-a scris de nenumărate ori în ultima perioadă despre imbecilul master plan de transport, care a „retrogradat” autostrada Sibiu-Piteşti (cu trecere prin Vâlcea) la statutul de drum expres, cu termen de începere a construcţiei… după anul 2021. Este clar că la nivelul conducerii Ministerului Transporturilor sunt interese tot mai mari ca această rută să nu se facă niciodată, în defavoarea autostrăzilor Sibiu-Braşov şi Bucureşti-Ploieşti (realizată deja), miza fiind „mălaiul” care se va lua din concesiunea viitoarei autostrăzi Comarnic-Braşov. Acum este nevoie de un efort conjugat şi radical al tuturor parlamentarilor de Vâlcea, al prefectului Dumitru Cornoiu, al preşedintelui CJ Vâlcea, Ion Cîlea, şi al tuturor factorilor de decizie din judeţ în susţinerea construirii autostrăzii Sibiu-Piteşti.
• Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, are din nou probleme de sănătate. Vineri la prânz, lui Cîlea i s-a făcut rău, astfel că şi-a luat câteva lucruri personale şi s-a internat cel mai probabil la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Îi dorim, cu maximă sinceritate, SĂNĂTATE!
• Grupul polonez Ciech, acţionarul majoritar al Uzinelor Sodice Govora (simbol bursier UZIM), a prelungit cu trei săptămâni durata ofertei publice prin care încearcă să preia restul de 7% din capitalul producătorului de sodă calcinată, după ce în primele 20 de zile de ofertă a reuşit să cumpere mai puţin de 0,05% din numărul de acţiuni vizat. În cadrul ofertei derulate între 11 septembrie şi 1 octombrie, acţionarul majoritar a reuşit să cumpere doar 1.500 de acţiuni din totalul de circa 9,8 milioane de acţiuni necesare până la o deţinere de 100%, a precizat pentru ZF Răzvan Paşol, directorul general al Intercapital Invest, firma de brokeraj care a intermediat operaţiunea. Termenul de subscriere în ofertă va fi astfel prelungit cu trei săptămâni, până la 22 octombrie.
• Zilele lui Eduard Vârlan în funcţia de viceprimar al Râmnicului sunt numărate…. În ultima şedinţă de consiliu local, Vârlan l-a iritat vizibil pe interimarul Ion Gigi Matei şi, de aceea, acesta este decis să-l schimbe cu ajutorul consilierilor vechi şi noi de la Alianţa PSD-UNPR-PC plus câţiva de la independenţi. În aceste zile se poartă negocierile secrete cu privire la stabilirea înlocuitorului lui Eduard Vârlan, schimbarea efectivă urmând să se producă la şedinţa ordinară de consiliu local de la sfârşitul acestei luni.