De ce vine Victor Ponta la Vâlcea?
Prin intermediul presei locale, am aflat senzaţionalul: Ponta vine la Vâlcea! Senzaţionalul evenimentului este chiar dublu: o dată, faptul că Ponta s-a hotărât să vină la Vâlcea şi a doua oară, și-a anunţat intenția. Să nu uităm, că singura vizită efectuată de premier pe meleagurile vâlcene, a fost o întâmplare relevantă pentru laşitatea lui. Folosind pernuţele de “pisicuţ”, tiptil, tiptil, a intrat pe porţile platformei, fără să anunţe. Încercarea lui de a demonstra curajul înfruntării unui context, a punctat exact contrariul în faţa opiniei publice .
Dar de ce vine Ponta la Vâlcea?
Prăbuşirea industriei vâlcene pare de neoprit. Dar nu. Nu vine pentru a vorbi cu muncitorii de la Oltchim să le explice de ce a luat ca premier decizii care au afectat negativ pilonul economic vâlcean. Nu vine nici să le comunice angajaţilor disponibilizaţi situaţia salariilor compensatorii. Nici să argumenteze problema reconversiei datoriilor Oltchim sau, măcar, să expună un plan de redresare pentru combinat şi nu în ultimul rând pentru rezolvarea situaţiei CET Govora.
Nu vine nici pentru Pârtia de schi de la Voineasa, pentru a discuta cu investitorii falimentaţi din zona Obârşiei Lotrului. Victor Ponta pare că se fereşte să le insufle sentimentul mândriei personale în ceea ce priveşte închiderea unicului proiect de redresare a judeţului.
Nu vine nici să ne precizeze, nouă, vâlcenilor, de ce a scos din Master Planul General de Transport Autostrada Piteşti Sibiu, un proiect ce facilita atragerea de investitori.
Nu. Victor Ponta nu vine să-şi manifeste mândria pentru judeţul Vâlcea. Nu vrea să expună motivele pentru care a distrus sistematic economia judeţului, prin indiferenţă. Doar, pentru Victor Ponta, tupeul, aroganţa şi ipocrizia fac parte din proiectul de ţară!
Dar de ce s-a hotărât, după doi ani şi jumătate de sfidare, să ne viziteze premierul? Pentru că are nevoie de voturi. Victor Ponta a intrat în campanie electorală şi este în cursă disperată după voturi. Sâmbătă, la Horezu, vor fi aduse, după 300 de ani, moaştele domnitorului Constantin Brâncoveanu. Numai un eveniment religios şi posibila baie de mulţime l-au mai putut “înfierbânta” pe candidatul la Preşedinţie să nu ne mai ocolească .
Nu ne-a mai rămas decât, cu Dumnezeu înainte şi cu necuratul printre noi, să ne rugăm pentru binele judeţului!
Departamentul de Comunicare – ACL Vâlcea
Alianţa Creştin Liberală Vâlcea