Percheziţii la firmele Vilplast şi Comchim Chemical, suspectate de evaziune. Prejudiciul este estimat la 3 milioane euro!
Un număr de 54 de percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, în 14 judeţe şi în Bucureşti, fiind vizate persoane şi firme suspectate de infracţiuni economice prin realizarea de achiziţii de mărfuri în sistem intracomunitar din Ungaria, Bulgaria şi Polonia, prejudiciul fiind estimat la 3 milioane euro.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, miercuri dimineaţă, peste 250 de poliţişti, dintre care 75 specializaţi în investigarea fraudelor, sprijiniţi de poliţişti de investigaţii criminale, ordine publică şi arme, explozivi şi substanţe periculoase, precum şi luptători de acţiuni speciale şi jandarmi fac 54 de percheziţii în Bucureşti şi în 14 judeţe, respectiv Mehedinţi, Iaşi, Giurgiu, Bihor, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Dolj, Vrancea, Buzău, Ilfov, Ialomiţa şi Galaţi, pentru probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane fizice şi juridice suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, 11 percheziţii au loc în Mehedinţi, cinci în Bucureşti, Argeş, Vâlcea, Iaşi şi Bihor, patru în Giurgiu şi Prahova, două în Ilfov, Dâmboviţa şi Vrancea şi câte una în Dolj, Galaţi, Ialomiţa şi Buzău.
Percheziţiile au loc la locuinţe şi sedii de societăţi comerciale, urmând să fie puse în aplicare 30 de mandate de aducere.
”Este vizată verificarea legalităţii activităţii desfăşurate de către persoanele bănuite prin intermediul a 40 de societăţi comerciale din România şi a zece societăţi comerciale din Ungaria, Bulgaria şi Polonia”, se mai arată în comunicatul Poliţiei Române.
În fapt, în perioada 2013 – 2014, reprezentanţii societăţilor implicate ar fi realizat achiziţii de mărfuri în sistem intracomunitar din Ungaria, Bulgaria şi Polonia (mase plastice, materiale de construcţie, profile din PVC, ţevi, tablă, fier beton), pe care le-ar fi revândut pe piaţa internă, sustrăgţndu-se de la plata TVA şi a impozitului pe profit, prin înregistrarea în contabilitate de achiziţii fictive de la alte societăţi controlate de persoanele suspectate.
Activităţile infracţionale s-ar fi derulat în complicitate cu mai mulţi transportatori care schimbau documentele de transport la intrarea în ţară, creând astfel o aparenţa de legalitate a transporturilor de mărfuri.
În judeţul Vâlcea, mascaţii au descins la două societăţi de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, respectiv Vilplast şi Comchim Chemical.
Prejudiciul estimat până în prezent este de trei milioane de euro, reprezentând taxe şi impozite sustrase de la plată.
Întreaga activitate beneficiază de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.