Şpârle şi şopârle, 16.10.2014
• În atenția DNA! Agenția de Mediu Vâlcea este complice la defrișările de pădure în aria protejată ROSCI Parâng și, din păcate, nicio autoritate nu ia atitudine. Toate pensiunile construite în aria protejata s-au realizat fără a se întocmi studiu de evaluare adecvat, așa cum prevede legea.
• Se pare că Dorin Constantinescu, fost angajat al Curții de Conturi, ar fi implicat în mafia retrocedărilor ilegale de clădiri și terenuri dintr-o comună din judeţul Vâlcea, imobile ce au aparţinut societăţii Oltchim. În afacere este implicat și președintele unui important partid politic, care ar fi fost ajutat de către respectivul salariat de la Curtea de Conturi. Afacerea datează din anii 2011 şi 2012. Vom reveni cu amănunte!
• Dacă la Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea lucrurile sunt cât se poate de clare, la CJ Vâlcea încă se poartă negocieri „la sânge” în privinţa înlocuitorului lui Dumitru Persu din funcţia de vicepreşedinte. La şedinţa Consiliului Local, de la sfârşitul acestei luni, Iulian Voicu se va instala în fotoliul de viceprimar, ocupat în prezent de Eduard Vârlan, chiar dacă se va încerca o „fumigenă” din partea consilierilor ACL de a propune un alt candidat decât Iulian Voicu. În schimb, la Consiliul Judeţean, cuplul Cîlea-Persu trage de timp nepermis în convocarea şedinţei ordinare care să-l schimbe din funcţie pe edecul Dumitru Persu, în speranţa că va găsi 2-3 trădători de la ACL care să „defecteze” la votul secret al consilierilor judeţeni.
• Mai mulţi locuitori din cartierul Ostroveni au venit la redacţie pentru a-şi exprima nemulţumirea vizavi de iluminatul public „gestionat” de primarul interimar Ion Gigi Matei şi DADP. Bulevardul Luceafărului şi alte zone din Ostroveni sunt cufundate într-un întuneric ameninţător, odată cu lăsarea serii….
• În ultimele zile, 7 (şapte) preşedinţi de secţii de votare din cadrul Partidului Naţional Liberal – Vâlcea au plecat cu „arme şi bagaje” în barca conservatorilor, conduşi în judeţ de mult prea colerica preşedintă Loredana Predescu.
• Miss Peggy a intrat în forță în campania electorală, pe ulițele din Lăcusteni, Diculești, Făurești, Fârtățești etc. Braț la braț, cu Mr. Prezident Ion Cîlea, ministresa (soacra mică acoperită a domnului cu mustață de la Dezvoltare), madam Cristiana Barbu a asudat din greu, sub povara surplusului de zeci de kilograme, alergând după țăranii Vâlcii să-i convingă că Ponta este cel mai bun, cel mai deștept, primul agent secret al țărișoarei noastre. Am vizionat cu tristețe câteva fotografii postate de senatorul Laurențiu Coca și ne-am întrebat cu toții: unii oameni chiar nu realizează cât de penibili sunt?!