|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Trei poliţişti din Vâlcea sunt cercetaţi pentru luare de mită şi abuz în serviciu 

Bani

Trei poliţişti din Vâlcea sunt cercetaţi pentru luare de mită şi abuz în serviciu Politistii sunt cercetati pentru infractiuni savarsite in perioada 2012-2013. Este vorba despre poliţişti rutieri care au pretins de la mai mulţi şoferi bani în schimbul neaplicării sancţiuniunilor prevăzute de Codul Rutier. Cercetările sunt efectuate de către DNA şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Ultimul dintre oamenii legii care a intrat în vizorul procurorilor şi-a desfăşurat activitatea, până de curând, în cadrul Poliţiei Bălceşti. Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Vâlcea a fost anunţată vineri că agentul de poliţie este cercetat pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Procurorii au dovezi că, în perioada octombrie 2012-noiembrie 2013, poliţiştul a săvârşit nu mai puţin de şase infracţiuni. Şeful IPJ spune că faţă de cei trei angajaţi care au încălcat legea s-au luat deja primele măsuri disciplinare. „Cu părere de rău vă spun că, deşi IPJ Vâlcea are rezultate deosebite şi după mulţi ani am ajuns, la nivel naţional, să nu avem vreun element negativ, avem trei poliţişti cercetaţi pentru fapte de corupţie, respectiv pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Toate faptele au fost comise în perioada 2012-2013, nu în perioada mandatului meu, şi sunt în cercetare de către DNA şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Este vorba despre un ofiţer şi doi subofiţeri, toţi din cadrul Poliţiei Rutiere. Din câte am înţeles, cercetările sunt în curs de finalizare, am luat act de ele şi am dispus primele măsuri de punere la dispoziţie a acestor lucrători de poliţie şi de a nu le permite să mai desfăşoare activităţi pe perioada cercetărilor”, declară comisarul-şef Nicolae Sărdărescu, comandatul IPJ Vâlcea. După cazul agentului de poliţie din Bălceşti, toţi poliţiştii rutieri din Vâlcea au fost „băgaţi” în şedinţă şi sfătuiţi de conducerea SPR şi IPJ Vâlcea să-şi facă meseria fără să încalce legea. (adevarul.ro)

One Response to Trei poliţişti din Vâlcea sunt cercetaţi pentru luare de mită şi abuz în serviciu

  1. XXXx

    daca ati face o ancheta cu camera ascunsa…. v-ati mira cati prostilitisti vor bani ca sa va lase in pace. just do that. 😉

     

Leave a Response