Moarte suspectă în comuna Roşiile

Ieri dimineaţă, în jurul orei 08.30, poliţiştii au aflat de moartea suspectă a unui bărbat din comuna Roşiile. Oamenii legii s-au deplasat la locuinţa acestuia pentru cercetări. Bărbatul, Ion C., în vârstă de 50 de ani, a fost găsit fără suflare, iar lângă el se afla o sticluţă de erbicid. Din informaţiile noastre există suspiciunea că Ion C. a decis să-şi pună capăt zilelor ca urmare a faptului că, în urmă cu două luni, a fost părăsit de soţie. Poliţiştii au întocmit dosar penal, urmând a se propune soluţie procedurală. De asemenea, trupul fără suflare al acestuia va fi suspus necropsiei pentru a se stabili că exactitate cauza decesului.
in Ancheta