CJ Vâlcea va aloca 540.000 euro pentru refacerea a şapte drumuri sau poduri distruse de inundaţii
În cursul acestei săptămâni, Consiliul Judeţean Vâlcea va aproba rectificarea bugetului propriu, a listei obiectivelor de investiţii ale Consiliului Judeţean Vâlcea, a bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unor instituţii publice finanţate parţial sau integral din venituri proprii, precum şi a programului lucrărilor de întreţinere şi reparaţii drumuri şi poduri Vâlcea, pe anul 2014. În conformitate cu prevederile din HG nr. 667/2014 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, pentru judeţele Argeş, Gorj, Prahova, Olt, Teleorman şi Vâlcea şi ale HG nr. 805/2014, privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale, în vederea înlăturării calamităţilor naturale produse de inundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, a fost emisă Dispoziţia Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 397 din 10 octombrie 2014, privind majorarea bugetului propriu al judeţului Vâlcea cu suma de 2,36 milioane de lei (540.000 euro). Suma de 2,36 milioane de lei, reprezentând sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, este utilizată în cadrul secţiunii de dezvoltare, respectiv pentru: consolidare şi refacere DJ 678 H Galicea – Stoileşti – Casa Veche km 1+200; consolidare şi refacvere DJ 646 Băbeni – Frânceşti – Tomşani , km 18+300 (zid de sprijin şi refacere platformă drum); lucrări de intervenţie la podul din b.a. pe DJ 646 Băbeni – Frânceşti – Tomşani , km 7+430; consolidare şi refacere DJ 703 L Jiblea – Fedeleşoiu, km 0+000-1+600; consolidare şi refacere platformă drum DJ 678, limită judeţ Olt – Galicea – Budeşti, km 36+000 (Valea Ruzii); consolidare şi refacere DJ 658 Gura Văii – Muereasca, km 6+800, 11+850, 12+900; consolidare podeţ, apărări de maluri şi refacere DJ 676 Rugetu – Slătioara – Irimeşti, km 28+900. În conformitate cu prevederile din OUG nr. 27 din 10 aprilie 2013 şi a prevedrilor din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, a fost emisă Dispoziţia Preşedintelului Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 415 din 20 octombrie 2014, privind majorarea bugetului propriu al judeţului Vâlcea cu suma de 106.000 lei, potrivit notificării aferentă cererii de plată nr. 2, pentru proiectul „Reabilitare şi modernizare DJ 665 limită judeţ Gorj – Marita – Izvorul Rece – Vaideeni – Horezu”. Îîn baza OUG nr. 59/2014, cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vâlcea a emis decizia referitoare la repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din TVA şi din cota de 18,5% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale din judeţul Vâlcea pe anul 2014. Prin Dispoziţia nr. 25/2014, s-au aprobat pentru echilibrarea bugetului propriu al judeţului Vâlcea următoarele sume: 2,36 milioane de lei, reprezentând sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetului; 999.000 lei, reprezentând sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetului. De asemenea, prin anexa nr. 4 la OUG nr. 59/2014, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţului s-au majorat cu suma totală de 1,41 milioane de lei, astfel: 862.000 lei, pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului; 591.000 lei, pentru susţinerea centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap; 39.000, pentru învăţământul special şi centrul judeţean de resurse şi asistenţă educaţională. Ţinând seama de veniturile mai sus menţionate, în valoare de 4,7 milioane de lei pe de o parte, şi de redistribuirea între acţiuni a unor credite bugetare în valoare de 1,62 milioane de lei, pe de altă parte, Ion Cîlea propune rectificarea cheltuielilor bugetului propriu al judeţului Vâlcea, în sensul majorării acestora, şi repartizarea pe unităţi şi acţiuni , după cum urmează: 260.000 lei, la aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Vâlcea; 10.000 lei, la Centrul Militar Judeţean Vâlcea; 951.000 lei, la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vâlcea; 20.000 lei, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea; 64.000 lei, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea; 150.000 lei, la Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea; 26.000 lei, la Memorialul Nicolae Bălcescu ; 5.000 lei, la Teatrul Anton Pann; 30.000 lei la Şcoala de Arte şi Meserii Râmnicu Vâlcea; 3,95 milioane de lei, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea; 30.000 lei, la Serviciul Judeţean pentru Protecţia Plantelor; 30.000 lei, pentru asigurarea contribuţiei proprii a Consiliului Judeţean Vâlcea la realizarea proiectului „Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea”; 200.000 lei, pentru asigurarea contribuţiei proprii a Consiliului Judeţean Vâlcea la realizarea proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea”; 234.000 lei, pentru asigurarea contribuţiei proprii a Consiliului Judeţean Vâlcea la realizarea proiectului „Reabilitarea şi modenizarea DJ 665, limită judeţ Gorj – Mariţa – Izvorul Rece – Vaideeni – Horezu”; 430.000 lei, pentru asigurarea contribuţiei proprii a Consiliului Judeţean Vâlcea la realizarea proiectului „Reabilitare şi modernizare DJ 677 Mădulari – Şuşani, limită jud. Olt”, etc.
(Petre Coman)