Victor Ponta şi reprezentanţii PSD ne mint şi amână totul după prezidenţiale
În ultima perioadă, reprezentanţii PSD în frunte cu Victor Ponta au dat drumul la robinetul pomenilor electorale în timp ce problemele cu adevărat spinoase au fost amânate după alegerile prezidenţiale. Chiar dacă se află la putere, atât la nivel naţional, cât şi la nivel judeţean, niciun reprezentant PSD nu se mai ocupă de actul guvernării, fiind mai preocupaţi să păcălească cetăţenii pentru ca Victor Ponta să fie preşedinte şi să se certe între ei pe scaunul de preşedinte PSD.
Amânarea Legii Bugetului, minciună şi demagogie
Prima şi poate cea mai importantă măsură pe care executivul Ponta a amânat-o pentru după alegerile prezidenţiale este realizarea Legii Bugetului de Stat pe anul 2015. În condiţiile în care campania electorală a lui Victor Ponta a fost bazată mai mult pe pomenile electorale date de executiv în ultimele două luni, este destul de evident că o astfel de măsură de amânare a Legii Bugetului de Stat ascunde o serie de măsuri nepopulare pe care următorul executiv trebuie să le ia pentru a acoperii gaura de minim 1,5% din PIB pe care Victor Ponta a făcut-o în bugetul anului 2015.
Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, atrage atenţia opiniei publice să nu se lase păcălită de Victor Ponta, acest impostor ce astăzi ocupă funcţia de premier al României şi îi somează pe reprezentanţii guvernamentali să prezinte măcar draftul de proiect de buget pentru anul 2015. Parlamentarul liberal este de părere că dacă nu au nimic de ascuns, reprezentanţii PSD ar trebui să respecte prevederile legale şi să prezinte Proiectul Legii de Buget pe anul următor.
Anunţurile de distrugere a judeţului Vâlcea, amânate până după alegeri
Pe aceeaşi logică a minciunii ca şi amânarea Legii bugetului de Stat, deciziile importante pentru judeţul Vâlcea sunt tergiversate, primind promisiuni ferme că acestea vor fi rezolvate după prezidenţiale, dacă ajunge Victor Ponta la Cotroceni. Privatizarea Oltchim, plata restanţelor la pârtia de schi de la Obârşia Lotrului, atribuirea licitaţiei pentru studiul de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti sau realizarea Complexului Energetic Vâlcea sunt doar câteva dintr-o lungă listă de astfel de probleme cu care se confruntă judeţul Vâlcea şi care, pe parcursul anului 2014 au fost constant amânate pentru după alegeri.
Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican îşi exprimă îngrijorarea faţă de modalitatea în care reprezentanţii PSD, atât cei judeţeni cât şi cei naţionali, tratează cele patru obiective importante (autostrada Sibiu-Piteşti, pârtia de schi de la Obârşia Lotrului, Oltchimul şi Complexul Energetic Vâlcea) care pot asigura judeţului o perspectivă de dezvoltare durabilă. Deputatul Cristian Buican se arată îngrijorat şi dezamăgit şi de alocările către administraţiile publice locale, atât cele referitoare la Ordonanţa 28, cât şi cele referitoare la fondurile pentru refacerea calamităţilor din această vară, întrucât singurele fonduri pe care primăriile le-au primit în ultimii doi ani au fost cele din campaniile electorale. În condiţiile în care în următorii doi ani nu vor mai fi alegeri, parlamentarul Colegiului Nord avertizeaza că proiectele de dezvoltare ale localităţilor vor avea de suferit şi nu vor putea fi finalizate dacă PSD continuă să aplice strategia păguboasă “de a cârpi acolo unde doare cel mai tare”.
“Cei de la PSD sunt nişte mincinoşi notorii şi încearcă să ne păcălească, ca pe nişte proşti. După ce au dat pomeni electorale în stânga şi în dreapta folosind fondurile publice pentru campania electorală a lui Victor Ponta, au amânat bugetul pentru că ştiu că la anul trebuie să ia măsuri nepopulare pentru a acoperi găurile din această campanie. Nici la Vâlcea nu e altfel. După ce că suntem cu un picior în groapă, ei amână pentru după prezidenţiale privatizarea Oltchim, amână pentru a 6-7 oară atribuirea licitaţiei pentru studiul de fezabilitate al autostrăzii Sibiu-Piteşti şi tergiverseasă realizarea Complexului Energetic Vâlcea. Un alt aspect care mă deranjează foarte mult este şi această practică păguboasă de a aloca fonduri doar în campanie. La pârtia de schi zic că au alocat un sfert din datorii, dar probabil aşteaptă turul doi pentru a vira banii, promiţând la fel ca şi anul trecut sau ca la alegrile europarlamentare că restul fondurilor vor fi date după alegeri. La primării, batjocura este maximă. După ce doi ani de zile nu au dat bani sau i-au alocat cu ţârâita, vin în campanie să le scoată ochii la edili. E pur şi simplu jignitor şi sper ca după ce iese Klaus Iohannis preşedinte să se termine cu astfel de practici. Au lucrări nedecontate pe proiecte finanţate de către Guvern, trebuie să primească bani, nu să se aştepte campania electorală. Păi ce facem acum, nu mai alocăm nici un leu timp de doi ani pentru că nu sunt alegeri?” declara preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.